Andrei Ujică

Andrei Ujică

Andrei Ujică este scriitor și regizor, considerat și unul dintre disidenții declarați ai comunismului. A emigrat în Germania în anul 1981.

A studiat literatura, a publicat eseuri, proză și a colaborat cu formația Phoenix pentru care a compus melodii. Din 1981 când a emigrat din România, a început să predea literatură, film și teoria mass – mediei la Academia de Teatru și Film din Karlsruhe, Germania.

În 1990 a început un program cinematografic numit Videogramele unei revoluții, ce surprinde relația dintre opinia publică și politica din perioada comunistă. Al doilea film realizat de acesta a fost Out of the present – o poveste a unui cosmonaut rus aflat timp de zece luni în spațiu, în timp ce pe Pământ, Uniunea Sovietică se destramă. Trilogia se încheie cu filmul documentar Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu, o retrospectivă a celor întâmplate în 1989.