Costel Cașcaval

Costel Cașcaval

Intrat în lumea teatrului din copilărie, Costel Cașcaval este cunoscut mai ales pentru rolul său din filmul Terminus Paradis (1998), pelicula regizată de Lucian Pintilie și premiată la Festivalul de Film de la Veneția, unde interpretează rolul principal.

A ajuns să dea admitere la teatru după ce a citit un interviu scurt, într-o broșură, cu marea artistă Olga Tudorache, în care vorbea despre teatru și explica că un actor, ca să fie actor, trebuie să fie frumos, să citească mult, să aibă simțul improvizației, să fie spontan. Nu a crezut că are aceste calități până ce nu i-au fost confirmate de profesoara Ansamblului Primăvara, de la liceul de Coregrafie din Bucureşti.

,,Până să vreau să devin actor, visam să fiu marinar. Eram îndrăgostit de mare, de vapor. Dar la marină trebuia să ai atunci liceul militar. Şi eu chiar m-am pregătit, trebuia să dau treapta la liceu şi învăţam foarte bine. Însă mai târziu, după ce am făcut filme pe vapor, sub vapor, cu căpitan de navă şi comandant mi s-a explicat că, în perioada comunistă, nu m-ar fi primit la Marină nici într-o sută de ani, pentru că nu aveam părinţi.”

La 17 ani a luat trenul și a venit la București să vadă Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC). Acela a fost momentul în care s-a hotărât să se facă actor. După ce am jucat în filmele făcute de Michael Haneke, mi-am luat casă! Am lucrat cu el la Code inconnu: Recit incomplet de divers voyages/ Cod necunoscut şi la Le temps du loup/ Vreme de restrişte, şi, după ce am lucrat cu toţii Palm d’Oriştii, parcă atunci m-am luminat. N-o să-l uit pe Olivier Gourmet care venise de la Cannes cu premiul într-o pungă. Sunt aşa faini şi modeşti şi mi-am adus aminte de motivul pentru care am dat la teatru. Era atâta întunecime în viaţa mea, încât mi-am imaginat că pătrund într-o lume de basm, a oamenilor citiţi, frumoşi, neştiind că şi aici sunt culise în care se taie şi se spânzură.