Nicolae Mărgineanu

Nicolae Mărgineanu

Nicolae Dinu Mărgineanu este operator, scenarist, producător și regizor de film, născut în Cluj, 1938.  Are o activitate bogată ca operator de film în anii ’70, pentru ca din anii ’80 să se dedice regiei de film. Devine un regizor de primă mână al filmului românesc din această perioadă, prin seriozitatea abordării, construcție dramatică solidă și atenția acordată partiturii actoricești. Face atât film de ficțiune, cât și film documentar și utilitar, iar din 1990 este și producător de film.

Regizorul Nicolae Mărgineanu a ştiut să ţină vie memoria destinului tragic al tatălui său, încarcerat pentru 16 ani şi trei luni în temniţele comuniste doar pentru că nu a ţinut capul plecat. A făcut apoi filme despre detenţia politică, despre nedreptăţile, suferinţa şi rănile celor care au plătit cu libertatea pentru curajul lor. Totul, pentru a întări acest clişeu: un popor care nu-şi cunoaşte istoria e ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii.

A obținut numeroase distincții:

  • Marele Premiu la Festivalul Internațional al Noului Cinema, Pesaro, Italia, 1994;
  • Delfinul de Argint, la Festivalul Internațional de la Troia, Portugalia;
  • Diploma FIPRESCI, Troia, Portugalia, 1994;
  • Diploma OCIC la Festivalul Internațional de la Amiens, Franța,1994;
  • Premiul pentru imagine la Festivalul Internațional de la Skopje, Macedonia;
  • Premiul Special al Juriului la Festivalul Filmului Național de la Costinești.