Ileana Popovici | actriță

Mulți o recunosc datorită aspectului ei aparte, părul scurt și stilul simplu, totodată remarcabil, dar care a avut un impact mare în lumea filmului și a televiziunii. Stabilită în Italia de câțiva ani, Ileana Popovici revine în fiecare an în România pentru a-și serba ziua de naștere în casa părintească. S-a născut pe 12 mai la București, în satul Buturugeni, unde își petrece fiecare vară, retrăind momente din copilărie. Este absolventă a Conservatorului de Muzică din București. A apărut în filme precum Reconstituirea, Zile fierbinți, Pentru patrie, Filip cel bun, Accident, 100 de lei, Neînfricații, Prea mic pentru un război atât de mare. A lucrat la TVR din anul 1966, unde a fost producătoare și redactor muzical. După 1989, actrița a apărut în emisiuni precum Bună dimineața și Album duminical. Timp de mai mulți ani a făcut muzică pentru lotul de gimnastică artistică și ritmică a României. Iubește foarte mult muzica, pe care o consideră prima ei pasiune. Destinul său a fost schimbat de regizorul Lucian Pintilie, oferindu-i un rol în filmul Reconstituirea, acesta fiind debutul în actorie. Se consideră în primul rând, om de televiziune, cu toate că lumea o știe mai mult ca actriță. Televiziunea a fost casa mea, până când am ieșit la pensie, spune, într-un interviu, Ileana Popovici. Actrița revine anul acesta pentru a patra oară la Iași, în cadrul festivalului. Anul trecut, la ediția a VIII-a, Ileana Popovici a fost prezentă la lansarea de carte Reconstituiri cu Ileana Popovici, scrisă de nepoata sa, Radmila Popovici (editura Adenium, Iași, 2017). Evenimentul a fost unul emoționant, căci s-a desfășurat în aceeași zi cu aniversarea actriței, la care au participat actori, voluntari și persoane ale publicului larg care o îndrăgește

Share this post

Developed by 3idei.com | Layout & Design by Marius Asiminei

Copyright © Serile Filmului Romanesc 2010 - 2018