Ștefan Iancu | actor

Deși are doar 20 de ani, Ștefan Iancu a lăsat deja amprente în cinematografia din România și din străinătate, cariera sa de actor numărând, în prezent, 14 filme. Primul rol îl primește în pelicula The half life of Timofey Bezerin. Au urmat lungmetrajele The glass house, Born to raise hall și Walking with the enemy, unde a lucrat alături de nume mari din industria cinematografică, precum Steven Seagal, Oscar Isaac sau Abraham Murray.

Printre producțiile românești în care a jucat se numără Amintiri din Epoca de Aur 2 (2010), Nașa (2011) și Tatăl meu e cel mai tare (2012).

Filmul care l-a consacrat este Un pas în urma serafimilor, pentru care a câștigat, în cadrul Galei Gopo 2018, Premiul Tânără speranță.

Despre personajul pe care îl interpretează, Ștefan Iancu susține: „E un fel de Harry Potter, dar într-un seminar teologic şi fără magie”.

Actorul Ștefan Iancu vine anul acesta la Serile Filmului Românesc, unde, alături de alți actori și de regizorul Daniel Sandu, va vorbi despre cel mai recent proiect al lor.

Share this post

Developed by 3idei.com | Layout & Design by Marius Asiminei

Copyright © Serile Filmului Romanesc 2010 - 2018