Liviu Tofan | regizor

Liviu Tofan este un jurnalist român cunoscut pentru activitatea sa în cadrul postului de radio Europa Liberă. Absolvent al secției de filologie germană-engleză a Universității din București, acesta emigrează în anul 1973 în Germania, unde va deveni ulterior director adjunct al secției române a postului Radio Europa Liberă. De asemenea, din anul 2008 este și directorul  Institutului Român de Istorie Recentă. Jurnalistul român se remarcă prin anchetele sale despre acțiunile Securității, dar și prin implicarea sa în activitatea celebrului post de radio Europa Liberă, mult apreciat de către români în timpul comunismului.

Diana Dumitrescu | actriță

Diana Dumitrescu, a gustat din frumusețea actoriei, la îndrumarea mamei sale și a d-nei diriginte  Alexandrina Vlad. Astfel, s-a hotărât să dea la Facultatea de Arte, secția Artele Spectacolului de Teatru, Universitatea „Ovidius” din Constanța. Această hotărâre s-a dovedit una de succes, cu o ascensiune profesională la care nici nu se aștepta.

Diana, a luat contact pentru prima dată cu scena și publicul, în anul II de facultate, în spectacolul “Paparudele”, iar în anul III a jucat în spectacolul „Chirița la băi”, alături de actori, de profesorii și colegii ei de an.

Se pare că a împletit cu succes actoria și modelingul, drept dovada că în vara  anului 2004 a câștigat premiul de Popularitate, în cadrul concursului Miss World România, difuzat pe postul de televiziune PRO TV. Acest concurs a fost rampa de lansare în televiziune, fiind chemată, un an mai târziu, să dea un casting pentru unul din rolurile din telenovela Păcatele Evei.

Proiecția Ghinionistul  o aduce pe Diana Dumitrescu la Festivalul Serile Filmului Românesc de  la Iași, alături de o parte din colegii ei din film.

Flavia Hojda | actriță

Flavia este o tânără absolventă a teatrului din București. De mică, a fost pasionată de artă. Are înclinații spre pictură și cântă la chitară, de aceea participă și ajunge în finală la X Factor.

O personalitate complexă, mereu activă, afirmă că e înnebunită după orice: teatru, muzică și film. Adoră să călătorească mult și să cunoască oameni diferiți cu mentalități diferite.

În cadrul festivalului o puteți întâlni la proiecția filmului Selfie 69. Primul său film în care joacă este, de fapt, prima parte a filmului, Selfie, având rolul Anei, o tânără inocentă. În unul dintre interviuri declară: „acest rol mi-a schimbat sensul şi m-a ajutat să iau o hotărâre radicală în ceea ce priveşte viaţa mea”. Recunoaște că ar pleca din țară doar pentru a studia mai mult și doar pentru unele proiecte internaționale.

Nicolae Pepene | istoric

Nicolae Pepene este managerul Muzeului Județean de Istorie din Brașov. De asemenea, acesta s-a aflat câțiva ani și la conducerea Direcției de Cultură din Râșnov.

În 2013, a organizat prima expoziţie despre Regina Maria în Palatul de la Balcic şi a unicei expoziţii despre familia regală a României la singurul liceu românesc din Ungaria.

Istoricul Nicolae Pepene este cel care a dezvăluit adevărul despre inima reginei Maria, elaborând seria de albume intitulată „Sibiu – Capitala Europeană a Culturii 2007”. Proiectul „Regina Maria, ambasador irezistibil al istoriei și artei populare românești” reprezintă un demers cultural care își propune să promoveze frumuseţea şi bogăţia tradiţiilor din România.

Născut la 2 noiembrie 1971, la Moieciu, lângă Brașov, Nicolae Pepene spune într-un interviu: „Cel mai mult îmi place să stau la Moieciu, în satul natal, împreună cu familia. Este singurul moment în care, trăind într-o societate fără un sistem sănătos de valori, îmi permit să-mi fac planuri de viitor.”

La SFR, îl vom cunoaște pe Nicolae Pepene la proiecția filmului Brașov 1987 – doi ani prea devreme, documentarul al cărui producător este.