SFR la Moinești: ca-n filme, cu filme, cu peste 700 de spectatori și 4 invitați speciali și 4 producții românești

Peste 700 de persoane au participat la Serile Filmului Românesc din cadrul Festivalului Filmului Istoric Românesc de la Moinești

În perioada 16-18 noiembrie, la Centrul Cultural Lira din Moinești, a avut loc Festivalul Filmului Istoric Românesc cu participarea festivalului Serile Filmului Românesc (SFR). În cele trei zile, peste 700 de spectatori au participat la proiecțiile de film. Invitați speciali au fost ambasadorul SFR – Irina-Margareta Nistor, actrița Ileana Popovici, filosoful Mihai Șora și  scriitoarea Luiza Șora.

 

România neîmblânzită, Pentru Patrie, Licu, o poveste românească, Documentarul cu Mihai Șora și Un pas în urma Serafimilor – filmele de pe marele ecran al Cinema Lira din Moinești

 

Evenimentul a fost deschis de proiecția documentarului „România neîmblânzită”, film despre care criticul de film Irina-Margareta Nistor a spus că este un film care face istorie, „mai mult decât un documentar”, filmat în întregime în România.

Ziua de sâmbătă a început cu filmul regizat de Sergiu Nicolaescu, „Pentru Patrie”. Actrița Ileana Popovici a spus că pelicula „redă o perioadă a istoriei noastre”.  Tot ea a precizat că Sergiu Nicolaescu nu accepta să avem dubluri. Ileana Popovici a povestit publicului că s-a lucrat foarte mult și minuțios la filmul acesta, la care filmările au durat două luni și jumătate.

Ultima zi de festival i-a adus pe Mihai Șora și Luiza Șora pe scena Centrului Cultural Lira, pentru o dezbatere după vizionarea filmului documentar despre filosoful Mihai Șora. În cadrul discutiei, invitații au vorbit despre cum filosofia ne modelează viața de zi cu zi.

 

„Moineștiul există pe harta României și dacă există, trăiește acest an Centenar. Cred că trebuie să punctăm și să aducem aici în oraș evenimente care trebuie să marcheze acest an Centenar”, a precizat ing. Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești.

„Am fost surprinsă să văd la Moinești lume care este interesată și de cultură. Am găsit oameni care sunt preocupați să aducă spectacole, să facă foarte multe întâlniri cu publicul, să văd niște săli de spectacole și să fiu foarte plăcut surprinsă de faptul că tinerii vor să aibă cât mai mulți oameni de cultură în preajma lor”, a subliniat Ileana Popovici.

 

Le spun tinerilor să aibă curajul de a fi ei înșiși. Să nu lase părți din ei neexprimate și să aibă un viitor strălucit. Dacă reușesc ei asta, eu personal voi fi mulțumit”, a transmis publicului filosoful Mihai Șora.

 

În jur de 250 de spectatori la Un pas în urma serafimilor

Festivalul s-a încheiat cu unul dintre cele mai bune filme ale anului, „Un pas în urma serafimilor”, proiecție la care au participat aproximativ 250 de spectatori.

Ediția exportată de la Iași la Moinești a fost prezentată de Irina-Margareta Nistor (Ambasador SFR) și Andrei Giurgia (Director SFR).

 

Serile Filmului Românesc este un festival ce se desfășoară de nouă ani la Iași. Conceptul festivalului implică difuzarea producțiilor românești, cu invitarea actorilor, regizorilor, a scenariștilor și a criticilor de film în cadrul proiecției. Proiectul își propune să promoveze cinematografia românească și readucerea publicului în fața acesteia. Început ca o manifestare a studenților ieșeni care îndrăgesc filmul românesc, festivalul Serile Filmului Românesc, unicul de acest profil din țară, a reușit de-a lungul anilor să transforme capitala Moldovei într-un pol al cinematografiei românești.

 

Parteneri: Asociația Studenților Jurnaliști, Centenarul Filmului Românesc.

Parteneri media: TVR Iași, AGERPRES, Ziarul de Iași, IașiFUN, România Liberă, VIVA FM, Evenimentul Regional al Moldovei, Iași TV Life, Zile și Nopți Iași, Tele M.

 

 

Share this post

Developed by 3idei.com | Layout & Design by Marius Asiminei

Copyright © Serile Filmului Romanesc 2010 - 2018