ICR, UCIN, Dacin Sara și Ateneul din Iași – partenerii SFR la ediția de un deceniu

Festivalul SFR este susținut de Institutul Cultural Român. Iașul redevine capitala filmului românesc

Printre partenerii culturali ai ediției de un deceniu se află: Uniunea Cineaștilor din România, Ateneul Național din Iași, Dacin Sara

La cea de-a 10-a ediție, Festivalul SFR este în parteneriat cultural cu Institutul Cultural Român (ICR). Parteneriatul are loc pentru al cincilea an consecutiv, instituția implicându-se în decernarea trofeului ICR-SFR pentru invitații speciali ai edițiilor anterioare: Mircea Diaconu, George Mihăiță, Victor Rebengiuc, Cristian Mungiu. “Creat și organizat de tineri studenți, Festivalul Serile Filmului Românesc ajunge, iată, la o vârstă rotundă. Pentru o inițiativă de acest fel, a zecea ediție reprezintă un prag al confirmării și consacrării. Grație acestei manifestări, orașul Iași, inima Moldovei, se bucură de un loc binemeritat în circuitul festivalurilor de profil desfășurate în România. Pentru Institutul Cultural Român, parteneriatul cu Serile Filmului Românesc de la Iași este la fel de onorant ca implicarea în proiecte precum Festivalul Internațional de Film Transilvania, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul Internațional „Shakespeare“ de la Craiova. ICR își atestă, astfel, vocația de partener și promotor al filmului și al teatrului din România. De curând, ”Panorama filmului românesc” desfășurată la Paris, unul dintre cele mai importante evenimente ale Sezonului România – Franţa, a fost un nou prilej ca publicul din străinătate să descopere talentul cineaștilor români.

Ne amintim cu drag de momentele în care am avut privilegiul să acordăm distincții unor artiști de calibrul lui Victor Rebengiuc, Mircea Diaconu, George Mihăiță, Cristian Mungiu. Anul acesta, o legendă a cinematografiei și a teatrului românesc, Florin Piersic, va fi premiată pe scena Festivalului ieșean. Suntem, încă o dată, nerăbdători să aplaudăm, la mijlocul lunii iunie, mari actori și să-i vedem în filme extraordinare la Iași, în cadrul acestui proiect special în peisajul cinematografic românesc.” (Conf. Univ. Dr. Liliana Țuroiu Președintele Institutului Cultural Român)

Uniunea Cineaștilor din România (UCIN) susține Festivalul SFR și devine partener cultural. În anul 2017, la ediția a 7-a, UCIN a oferit o distincție post-mortem Alexandru Tatos, în cadrul unei Gale Extraordinare Mere Roșii, la care a participat regretata soție a cineastului, Liana Tatos.

Dacin SARA este un alt partener cultural al festivalului, care se implică în realizarea unor evenimente din cadrul programului.

Iașul este reprezentat, din punct de vedere cultural, de către parteneriatul cu Ateneul Național din Iași, care se implică pe post de coproducător al unor evenimente din cadrul ediției de un deceniu. “Susținem Festivalul SFR, care este unul dintre punctele importante de pe cartea de vizită a Iașului cultural. Ne dorim ca Iașul să crească, să fie un pol al cinematografiei românești, în care credem ca într-un film bun. Ne place că la a zecea ediție se va reanima orașul cu cele mai importante personalități ale cinematografiei autohtone.” (Andrei Apreotesei, Manager Ateneul Național din Iași)

Parteneriatele culturale transformă fața festivalului și-i aduc un plus, care se transformă în noi posibilități de conectare a rețelelor culturale. “Parteneriatele cu ICR, UCIN, Dacin Sara și Ateneul Național din Iași ne confirmă faptul că ceea ce am început acum zece ani, dintr-o zvâcnire studențească prin care prețuiam cinematografia noastră deja apreciată internațional, este destul de important și transformă comunități culturale, orașul și mediul colaborativ, privat, dar și de stat. Ne-am dat seama că prin muncă, creativitate și implicare a tuturor sectoarelor, poți continua un proiect cultural și-i poți prevedea un viitor bun.” (Andrei Giurgia, Director SFR)

Cea de-a 10-a ediție a Festivalului SFR are loc în perioada 12-16 iunie. Invitatul special al ediției este actorul Florin Piersic.

Parteneri SFR: aici.

Share this post

Copyright © Serile Filmului Romanesc 2010 - 2019 | Produs de Artis - Pe limba ta!