Vladimir Găitan s-a născut în 1947 la Suceava și este un celebru actor român, care a jucat în numeroase producții cinematografice. Pe parcursul carierei sale a fost ales director al Teatrului „Nottara” din București și director al Teatrului de Comedie din același oraș.
În 1970 a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, iar astăzi îl vedem în filme precum Nea Mărin miliardar (1979), Ultima noapte de dragoste (1980), François Villon – Poetul vagabond (1987), Mircea (1989), Coroana de foc (1990) sau în piese de teatru cum este Poker.
În 2006, Vladimir Găitan a câștigat Premiul Senatului UNITER pentru întreaga sa activitate de actor, iar în 2018 a fost câștigătorul Premiului Gopo pentru întreaga carieră.
Vlad Zamfirescu | regizor
Vlad Zamfirescu, fiul actorului Florin Zamfirescu, în vârstă de 45 de ani s-a născut pe data de 1 martie 1974 la Târgu Mureș. Este absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București. Este actor de bază, regizor de teatru și în ultimii ani și regizor de film.
Moștenește talentul de la părinții săi, acesta admirând de mic actorii care jucau pe marile scene ale teatrului român. Vlad Zamfirescu a început să se gândească de la vârsta de 14 ani la o carieră în actorie. Acesta mărturisește, într-un interviu, că „Dacă aș lua-o de la capăt, aș face exact același lucru.”
Vlad Ivanov | actor
Virgil Babâi
În cadrul evenimentului SOS Monumente, Virgil Babâi, director la Direcția Județeană pentru Cultură Iași, va fi prezent la dezbaterea Filmul fără sfârșit al monumentelor noastre naționale, care vizează conștientizarea problemelor de patrimoniu din România.
Victoria Cociaș | actriță
S-a născut în Brăila în 1957, în ziua de 6 iunie și de mai bine de treizeci de ani joacă în spectacole de pe scena Teatrului „Nottara” din București, fiind pasionată în special de teatrul absurd.
Actrița Victoria Cociaș a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București și a ajuns la teatru prin poezie, de care, mărturisește ea, era pasionată de mică. Începuturile sale în domeniul teatrului se leagă de orașul Botoșani, de Teatrul „Mihai Eminescu” din oraș și de Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu” din Brașov. Din anul 1987, Victoria Cociaș lucrează la Teatrul „Nottara”, una din piesele în care a jucat acolo fiind Poker Face, în regia Adelei Biţică, unde a avut rolul Janei.
În cinematografie, Victoria Cociaș a jucat în peste treizeci de filme. În 2004, în comedia Italiencele, în regia lui Nap Toader, actrița a avut rolul Maicii Starețe, iar în 2012 juca rolul Elenei Ceaușescu în documentarul Trei zile până la Crăciun, regizat de Radu Gabrea. Anul 2018 i-a adus un nou rol actriței în filmul lui Tedy Necula, Coborâm la prima, în care joacă rolul bătrânei.