TAROM devine transportatorul oficial SFR

Suntem foarte mândri de această asociere de brand și suntem chiar privilegiați să lucrăm cu o echipă așa frumoasă. Considerăm că valorile în România ar trebui să se susțină reciproc, constant într-un demers cultural, mai ales acum când deținem președinția Uniunii Europene. (Georgeta Dinu, purtător de cuvânt TAROM, transportator oficial SFR)

Tarom îți dă aripi, e îmbătător ca un cocktail pentru Hemingway și te poartă în lume cu stil și eleganță, indiferent dacă ești la economy sau business! Și tot el te aduce acasă, când ți se face dor! (Irina-Margareta Nistor, Ambasador Cinematografic SFR)

Asocierea cu numele mari ale cinematografiei românești ne bucură, pentru că este o potrivire și cu valorile TAROM. Bineînțeles, ceea ce se întâmplă la Iași merită toate laudele, iar transportatorul oficial SFR va promite că invitații vor ajunge în siguranță, la timp și mulțumiți. Ne place să zburăm în stil cinematografic și să ne lăudăm cu asta! (Alina Picu, PR Tarom)

Parteneriatul cu TAROM ne aduce în față noi drumuri, prin care festivalul nu doar că ajunge mai sus, dar și mai departe. Deja după zece ediții, ne putem lăuda că am accesat cele mai importante companii, pe care ni le doream aproape, visând, încă de la prima ediție. Ne place să avem parteneri cu care să ne asociem mai ceva ca-n filme! (Andrei Giurgia, director SFR)

Share this post

Copyright © Serile Filmului Romanesc 2010 - 2019 | Produs de Artis - Pe limba ta!