Absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică, la secția actorie, din 2005, Iulia Lumânare este actriță română de scenă, de voce și de film. Născută la data de 27 iulie 1983, în București, Iulia Lumânare este cunoscută pentru activitatea sa scenică în care nu doar că a interpretat anumite roluri consacrate, dar a și scris scenarii, a realizat castinguri, a fost consultant pe costume sau acting coach. A interpretat rolul Vetei în piesa de teatru O noapte furtunoasă, a fost Estelle în piesa Cu ușile închise, în regia lui Gelu Colceag sau Lolita în Red light, hot line, piesa în regia lui Marcel Țop. În 2011, actrița interpreta rolul Mariei Leonte în filmul Assassination Games, apărut la Hollywood, peliculă în care a jucat alături de Jean-Claude Van Damme și Scott Adkins, iar în 2013 a avut rolul Evei în serialul difuzat de HBO, Râmăi cu mine. 

În anul 2010, Iulia Lumânare a fost nominalizată la Premiile Gopo pentru Cea mai bună actriţă într-un rol secundar pentru prestaţia din filmul Caravana cinematografică, urmând ca în 2019, aceasta să fie premiată cu Premiul Gopo pentru cel mai bun rol secundar feminin și cu premiul Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) pentru cel mai bun rol principal feminin.

Share this post

Copyright © Serile Filmului Romanesc 2010 - 2020 | Produs de Artis - Pe limba ta!

Intră pe

Partenerul tău la festival!