Născută la data de 13 aprilie 1943, Rodica Mandache este actriță română de teatru, film și televiziune. A urmat cursuri de actorie, fiind absolventă a secției de Actorie a Facultății de Teatru din cadrul Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale (IATC) din București, în anul 1964, la clasa prof. univ. Octavian Cotescu și Pop Marțian. Pe lângă activitatea sa scenică, actrița este și profesoară de actorie la Universitatea Hyperion din București. Pe parcursul carierei sale, actrița a colaborat cu diverse instituții de cultură, printre care Teatrul Odeon, Teatrul Mic din București, Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași sau Teatrul Național Ion Luca Caragiale din București. În anul 2007, actrița a primit premiul UNITER pentru Cea mai bună actriță într-un rol secundar pentru rolul Adel din piesa joi.megaJoy de Katalin Thuroczy, intepretată la Teatrul Odeon din București. 

Printre rolurile primite de Rodica Mandache se numără cel al Helenei din Visul unei nopți de vară, în regia lui Dragoș Galgoțiu, cel al Aristiței Romanescu în piesa Și totuși Eminescu, în regia lui Tudor Mărăscu sau al Ziței în piesa O noapte furtunoasă, în regia lui Alexa Visarion. De asemenea, în filmografie, aceasta a avut roluri în filme precum Astă seară dansăm în familie, unde a interpretat-o pe Gherghina, menajera Ginei, în Iarba verde de acasă, fiind profesoara Chiriacescu sau în Nea Mărin miliardar, având rolul reporterei belgiene.

Share this post

Copyright © Serile Filmului Romanesc 2010 - 2020 | Produs de Artis - Pe limba ta!

Intră pe

Partenerul tău la festival!