FilmeDAR | 22 – 24 iulie 2022

 

A doua ediție a festivalului FilmeDar, în Cetatea medievală de la Feldioara

Istorie, tradiţii, cultură, „Filme-n dar, dar și poveste”

          

Cetatea Feldioara va găzdui, în perioada 22-24 iulie 2022, cea de-a doua ediție a festivalului FilmeDar. Organizat de Primăria Comunei Feldioara și produs de Asociația Artis, festivalul va aduce în atenția spectatorilor din Feldioara proiecții speciale și invitați de seamă. Pentru al doilea an consecutiv, festivalul va aduce Filme-n dar, dar și poveste în prezența unor nume mari din lumea cinematografiei românești. Invitații speciali de anul acesta sunt  criticul de film Irina-Margareta Nistor și actorul Vlad Ivanov.

Andrei Giurgia (director al Festivalului Serile Filmului Românesc): „Cunoaștem publicul din Feldioara și ne bucurăm de fiecare dată când putem să-l revedem în fața marelui ecran.

Primul contact cu spectatorii din zonă l-am avut în cadrul proiectului Centenarul Filmului Românesc (2019) și acolo a luat naștere ideea organizării unui festival de film.

Faptul că prima ediție, care s-a desfășurat anul trecut, a fost una de succes chiar dacă a avut loc în contextul pandemiei de coronavirus ne face să credem că acest festival poate avea o continuitate și sigur va crește de la an la an și, mai mult decât atât, cu sprijinul autorităților locale putem face să crească și interesul pentru vizitarea zonei și a Cetății prin festival și prin evenimentele culturale organizate.

Împreună cu invitații ediției – Irina-Margareta Nistor și Vlad Ivanov venim cu Filme-n Dar, într-un loc care pulsează de istorie și poveste”.

 

Sorin Taus, în calitate de Primar al Comunei Feldioara: Festivalul FilmeDar revine, ȋn perioada 22-24 iulie 2022, cu cea de-a doua ediţie, devenind astfel ceea ce ne-am propus ȋncă de la ȋnceput – un eveniment care pune ȋn valoare localitatea Feldioara și patrimoniul istoric restaurat – Cetatea medievală Marienburg!

Cuprindem și de această dată ȋn program filme care conţin scene turnate la Feldioara – Rȃul care urcă muntele, 1977, ȋn regia Cristianei Nicolae, precum și o producţie mai recentă ȋn care scenele se desfășoară ȋn Cetatea aflată ȋncă ȋn ruină, ȋn anul 2005 – Regii blestemaţi III, ȋn regia lui Josee Dayan. Toate acestea vor fi, sperăm, spre bucuria localnicilor care se vor regăsi pe marele ecran.

Ne bucură și ne onorează prezenţa invitaţilor – personalităţi ale cinematografiei româneşti: criticul de film Irina Margareta Nistor, cea care selecţionează și prezintă filmele din festival, actorul Vlad Ivanov care ne va aduce ȋn dar Concertul și Andrei Giurgia, director al Festivalului Serile Filmului Românesc (SFR). Dimineţile vor fi dedicate copiilor, prin proiecţii care se vor desfășura ȋn Casa de Cultură din localitate.

Această ediţie devine realitate prin finanţarea asigurată de la bugetul local şi sprijinul oferit de partenerii implicaţi în comunitate, bucurȃndu-ne ȋn continuare de colaborarea cu echipa de profesioniști a Asociaţiei Artis. Primiţi invitaţia noastră pentru 22-24 iulie 2022 la Filme-n dar, dar şi poveste ȋn Cetatea Feldioara!”

 

Festivalul FilmeDar a avut prima ediție anul trecut, în perioada 3-5 septembrie 2021, într-un loc care pulsează de istorie și emoție – Cetatea Feldioara.  Cele trei zile de festival au însemnat cinci proiecții de film, două ateliere pentru copii, doi invitați (Irina-Margareta Nistor și Ileana Popovici) și peste 700 de spectatori.

PROGRAMUL EVENIMENTELOR

 Vineri, 22 iulie 2022, ora 20.30 – Cetatea Feldioara

Deschiderea Festivalului

Iniţiere ȋn istoria cinematografiei romȃnești cu Irina Margareta Nistor

Invitat: Vlad Ivanov

Prezintă: Andrei Giurgia, director SFR

Proiecţie Film „Regii blestemați III” (2005), Regia: Josee Dayan

Durata: 1h:33

 

Sȃmbătă, 23 iulie 2022, ora 11.00 – Căminul Cultural Feldioara

Proiecţie Film de animaţie pentru copii „Hotel Transilvania” (2012), Regia: Genndy Tartakovsky

Durata: 1h:31

Invitat: Irina-Margareta Nistor

Prezintă: Andrei Giurgia, director SFR

 

Sȃmbătă, 23 iulie, ora 20.30 – Cetatea Feldioara

Proiecţie Film „Concertul” (2009), Regia: Radu Mihăileanu

Durata: 2h:00

Invitați: Irina-Margareta Nistor, Vlad Ivanov

Prezintă: Andrei Giurgia, director SFR

 

Duminică, 24 iulie, ora 11.00 – Căminul Cultural Feldioara

Proiecţie Film „Copacul Dorințelor: Amintiri din copilărie” (2021), Regia: Andrei Huțuleac

Durata: 1h:30

Invitat: Irina-Margareta Nistor

Prezintă: Andrei Giurgia, director SFR

 

Duminică, 24 iulie, ora 20.30 – Cetatea Feldioara

Proiecţie Film „Râul care urcă muntele” (1977), Regia: Cristiana Nicolae

Durata: 1h:30

Invitat: Irina-Margareta Nistor

Prezintă: Andrei Giurgia, director SFR

 

 

 

DESPRE INVITAȚI

Irina-Margareta Nistor

Pentru doctorul nostru de filme lăsăm cifrele să vorbească: peste 17.000 de filme vizionate, dintre care, la peste 1.000 a asigurat și subtitrarea. Născută la data de 26 martie 1957, în București, Irina-Margareta Nistor a îndeplinit, până în prezent, rolul de profesor de limba română, comentator în direct la Oscar, Cannes, BAFTA și César și traducător pentru numeroase cărți, dicționare și casete video.

De asemenea, a colaborat și cu mass-media, la unele publicații fiind chiar redactor-șef. Cinema Paradis, Avanpremiera, Adevărul și Neața cu Răzvan și Dani sunt doar câteva dintre produsele media cu care Irina-Margareta Nistor se identifică. Pentru viața de film a Irinei Margareta Nistor, Ilinca Călugăreanu a realizat documentarul Chuck Norris vs. Communism (2015), fiindu-i dedicat în întregime.

Vlad Ivanov

Vlad Ivanov este unul dintre cei mai de succes actori români, nu numai în cinematografia autohtonă, ci și în cea internațională. Actor de film, teatru și voce, Vlad Ivanov s-a născut în Botoșani într-o familie de lipoveni. Teatrul l-a atras din copilărie, micile dramatizări din școală, schițele și scenetele provocându-i o „plăcere teribilă”, după cum mărturisește el. A început să studieze actoria în clasa a noua, când a ales să meargă la Școala Populară de Artă din orașul natal. Despre el, profesorul său a scris în catalogul școlii că are „talent extraordinar dublat de muncă, posibil profesionalizare”. Ca actor, Vlad Ivanov a debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în spectacolul Tamerlan cel Mare, în regia lui Victor Ioan Frunză.

Vlad Ivanov a avut roluri în trei dintre filmele prezente în cadrul Festivalului de la Cannes în 2016: Toni Erdmann, (Maren Ade), Bacalaureat (Cristian Mungiu) şi Câini (Bogdan Mirică). A jucat rolul lui Piotr, şeful lui Jim Carrey, în filmul Dark Crimes (2016).

A fost Franco The Elder în Snowpiercer şi Grossmeier în filmul Into the Fog, regizat de Sergei Loznitsa. A jucat de asemenea şi rolul lui Dinu Laurenţiu în Poziţia Copilului, film câştigător al Ursului de Aur la Berlin în februarie 2013.

Laureat al Premiului LA Critics pentru interpretarea magnifică a domnului Bebe, care provoacă avorturi ilegale în 4 luni, 3 săptămâni, 2 zile, versatilul Vlad Ivanov s-a consacrat drept unul dintre cei mai buni actori europeni. Are o valoroasă carieră şi în teatrul românesc. Vorbeşte fluent engleza, franceza, rusa şi italiana.

Vlad Ivanov are cinci premii Gopo: Cel mai bun actor într-un rol principal (Un pas în urma serafimilor, 2018); Cel mai bun actor într-un rol secundar (Câini, 2017); Cel mai bun actor într-un rol secundar (Poziția copilului, 2014); Cel mai bun actor într-un rol secundar (Polițist, adjectiv, 2010); Cel mai bun actor într-un rol secundar (4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, 2008).

De asemenea, Vlad Ivanov are Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor în rol secundar, pentru rolul Doctorul în spectacolul „Un duel”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, anul 2010.

În 2015, a câștigat Premiului pentru Cel mai bun actor în rol principal pentru rolurile Vang/ Shu / Femeia în spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, la Teatrul Bulandra, Bucureşti.

DESPRE CETATEA FELDIOARA

Cetatea din Feldioara a fost construită în secolul XIII, fiind cea mai importantă fortificație ridicată de cavalerii teutoni în Transilvania – Țara Bârsei. Cetatea este monument istoric, iar până în anul 2012 a fost doar o ruină. Ea a fost restaurată în totalitate în perioada anilor 2012 – 2017.

Denumirea în maghiară a localității este „Föld-Vár”, cu semnificația de „cetate de pământ”, iar în germană Marienburg cu înțelesul de „Cetatea Mariei”. Fecioara Maria era patroana Ordinului cavalerilor teutoni.

Cetatea a fost distrusă în 1430 de turci precum și de Vlad Țepeș în campania din 1457, locuitorii refăcând-o în același an. Zidul de incintă din partea de sud a fost probabil distrus după bătălia de la Feldioara de oștile lui Petru Rareș prin vornicul Nicoară Grozav. Pe zidăria turnului dinspre nord există scrijelit anul 1657, dar nu se știe dacă inscripția este datorată construirii turnului sau a unei renovări.

Proiectul de restaurare a început în anul 2012, an în care s-au întocmit studiile de fezabilitate și de proiectare a lucrărilor.

Detalii despre filme, invitați și cetate în event-ul festivalului:

 Organizat de: Primăria Comunei Feldioara

Produs de: Asociația Artis

Sponsori: Delta din Carpați Doripesco, Miele Tehnica

Susținut de: Serile Filmului Românesc (SFR)

Parteneri media: Grupul Iubim Brașovul, Newsbv.ro, Radio România Brașov FM

 

DESPRE ARTIS

Asociația ARTIS este una dintre cele mai active asociații la nivel național, cu un portofoliu special de proiecte culturale organizate în Iași, în țară, în Republica Moldova și Ucraina. Asociația se bazează pe activitatea specialiștilor în management cultural, relații publice, logistică, fundraising, contabilitate, foto&video, dezvoltare și managementul evenimentelor culturale.

Crearea proiectelor, dezvoltarea inițiativelor, desfășurarea evenimentelor, atragerea de lobby instituțional, cultural și media sunt doar câteva dintre cele mai importante puncte de pe agenda asociației. În cea mai mare parte, proiectele culturale implică promovarea cinematografiei românești și europene.

Portofoliul ARTIS: Serile Filmului Românesc (12 ediții), Centenarul Filmului Românesc, Les Films de Cannes à Iași, Caravana SFR (Vaslui, Moinești, Onești), SFR la Timișoara, Film Bun la Moinești, Festivalul FilmeDar la Feldioara, Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film, Festivalul CineCopilăria de Elisabeta Bostan, Festivalul de Teatru, Film și Muzică „Ion Dichiseanu”, Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria.

 

 

 

Share this post

Copyright © Serile Filmului Romanesc 2010 - 2022 | Produs de Artis - Pe limba ta!

Intră pe

Partenerul tău la festival!