Tünde Skovrán

Actrița Tünde Skovrán a absolvit Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Litere, Catedra de Teatru, Actorie, Cluj (Clasa profesorului: Lehel Salat) , iar din septembrie 2005 este membru al companiei Teatrului Maghiar de Stat din Cluj.

Anul acesta, actrița va fi prezentă la festivalul Serile Filmului Românesc, la proiecția filmului Și atunci, ce e libertatea? 

 

Andrei Zincă | regizor

Regizorul româno-american Andrei Zincă, fiul scriitorului Haralamb Zincă, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L.Caragiale secţia Imagine. A urmat cursurile Masterat în Regie și Producție de Film la USC School of Cinematic Arts în Los Angeles și în 1988 s-a stabilit în Miami, devenind primul regizor român de telenovele.

Andrei Zincă a decis să se întoarcă în România în 2006, prilej cu care a regizat serialul La Urgență, dar și filme de lungmetraj. Este cunoscut pentru filmele Puzzle (2013), Mirrors (2008) sau Și atunci, ce e libertatea? (2020). Filmul Și atunci, ce e libertatea?” a primit Premiul Publicului în Zilelele Filmului Românesc la TIFF 2020. 

Double 4 Studio, compania de producție și distribuție de filme pe care o conduce, a organizat în ultimii ani în SUA mai multe evenimente dedicate promovării cinematografiei din România.