Daniel Busuioc | actor

Absolvent al Facultății de Mecanică din Iași, iar mai apoi, al Universității de Arte „George Enescu”, actorul debutează pe scena Naționalului ieșean cu rolurile Kamev și Stupac din Anecdote provinciale de A. Vampilov, regia Ion Sapdaru (1994).

Acesta și-a format o carieră în lumea teatrului și a filmului, prin rolurile de comedie și dramă din peste 20 de ani de activitate. Actorul are o atracție pentru zona divertismentului, însă rolurile dramatice nu îi sunt străine. Acesta a crescut odată cu Festivalul de satiră și umor Constantin Tănase, înființat și păstorit la acea vreme de Valentin Silvestru. Daniel Busuion joacă și în filmul lui Igor Cobileanski, Afacerea Est. În prezent, acesta este directorul artistic al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

În ciuda dificultăților și sacrificiilor pe care viața de actor le presupune, nu regretă orele petrecute pe scenă, răsplata sufletească fiind mulțumirile pentru un rol sau spectacol, moment în care simte că a dăruit ceva semenilor săi. Viața de actor merită toate sacrificiile, spune Daniel Busuioc, deținător al Diplomei și medaliei Meritul cultural (2002) și a Premiului pentru Cel mai bun actor – Melpomena Tavryy, Herson, Ucraina (2011).

Constantin Pușcașu | actor

Născut în data de 31 octombrie 1967 la Iași, Constantin Pușcașu este un actor care joacă pe scena Teatrului Național ,,Vasile Alecsandri” din Iași încă din anul 1993. Artistul a absolvit Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi în 1994, la clasa profesorilor Geta Angheluță, Emil Coșeru și Sergiu Tudose.

Constantin Pușcașu se numără printre figurile remarcabile ale teatrului românesc, acesta jucând în numeroase piese de teatru precum Socrate, Cu cărțile ascunse, D’ale carnavalului, Cântecul lebedei, Visul unei nopți de vară, Un dușman al poporului  și O scrisoare pierdută. Actorul este și protagonistul spectacolului Iona de Marin, rol cu care a obţinut Premiul de interpretare masculină One man show la Chişinău.

Artistul s-a afirmat și în lumea cinematografiei, jucând în cele două seriale tv, Mangalița și Ai noștri, dar și în producțiile cinematografice Afacerea Est, Vârcolacul: Bestia dintre noi și Tanti.

 

Adrian Naidin | artist

Născut pe data de 23 aprilie 1974, la Cluj, Adrian Naidin a urmat cursurile Liceului de Muzică „Sigismund Toduță”, la clasa profesoarei Gabriela Todor, care a jucat un rol important în formarea lui ca violoncelist. A fost student al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Secția Violoncel și Muzică de Cameră.

 Artistul a obținut numeroase premii la concursuri naționale și internaționale de muzică, dintre care două premii III la Olimpiada Națională de Muzică, premiul al II-lea la Concursul Național de Interpretare Muzicală și Premiul al II-lea pentru Muzică de Camera la Concursul Internațional de la Reichenau, din Austria, în anul 1997.

Dintre numeroasele concerte pe care le-a susținut pe scenele din România și din străinătate, menționăm Damian’s Fire, alături de Damian Drăghici, în București, în anul 2001, concertul de folclor românesc și grecesc, alături de Thanassis Polikandriotis, în Atena, Grecia, în 2002 și 2003, cântând la violoncel și voce și concertul flamenco, susținut alături de Lucas Molina și Alexandra Toader în București, în anul 2010.,,Sunt sunete pe care nu le pot exprima prin violoncel, pian sau orice alt instrument. Cel mai mare artist este natura, dar deasupra ei este Dumnezeu. Apoi vin oamenii. Noi, artiștii, suntem niște intermediari între teluric și celest.” Adrian Naidin

Dan Tudor | regizor

Dan Tudor este un regizor, scriitor și actor de film și teatru românesc. S-a născut la data de 12 iunie 1967 în București, fiind absolvent al Universității Naționale de Arte Teatrale și Cinematografie în 1995. În 1991, joacă primul rol în filmul Vânatoarea de lilieci. Recent, acesta este cunoscut pentru munca în filmele The Wrong Day, apărut în 2019, Track One din 2020 și White, apărut în 2020.

Dan Tudor este doctor în Teatru, urmând studii universitare de doctorat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București, în perioada 2008 – 2011. Este, totodată, licențiat în Artă Teatrală, urmând cursurile Academiei de Teatru și Film București, la secția Actorie, prof. univ. dr. Mircea Albulescu, în perioada anilor 1991 – 1995.

Printre spectacolele regizate de Dan Tudor se numără Bădăranii, de Carlo Goldonii, în anul 2013, Gaițele, de Al. Kirițescu, din 2012, la Teatrul Metropolis. La Teatrul Național Ion Luca Caragiale din București, Dan Tudor a regizat Sânziana și Pepelea, de Vasile Alecsandri, în 2006, Molto, gran’ impressione, de Romulus Vulpescu, din 2009 sau Comedia norilor, după Aristofan, în anul 2009. Ca actor, Dan Tudor s-a remarcat prin rolurile interpretate în teatru, dintre care amintim Malvolio în A douăsprezecea noapte, a fost Figaro în Nunta lui Figaro, Mitică Popescu în Mitică Popescu sau Pampon în D’ale Carnavalului.

 

Radu Muntean | regizor

Radu Muntean este scenarist și regizor român de lungmetraj. S-a născut pe data de 8 iunie 1971, în București, acolo unde a urmat Facultatea de Teatru și Film, secția Regie Film, pe care a absolvit-o în 1994. A debutat cu filme documentare, realizate încă din perioada studenţiei. Acum este unul dintre cei mai prolifici regizori din România. 

Din 1996 până în prezent, a regizat peste 400 de spoturi publicitare și a câștigat peste 40 de premii naționale și internaționale la festivaluri de publicitate.

De exemplu, pentru Și ei sunt ai noștri (1992), a obţinut premiul I la Festivalul Naţional de Film de la Costineşti. În 1994 regiza documentarul Lindenfeld și obţinea premiul al 2-lea la Festivalul de Film de la Sibiu, premiul special al juriului si premiul special al Fundaţiei Soros la Festivalul de Film Dakino, premiul UCIN, era selectat în 18 festivaluri internaţionale de film.

În lungmetraj a debutat în 2002, Furia, răsplătit cu premiul UCIN pentru cel mai bun debut. Filmul a participat la festivaluri internaţionale de film în Montpellier (Franța), Mannheim (Germania), Salonic (Grecia), Sofia (Bulgaria), Palic (Serbia).

Și anii care au urmat i-au adus numeroase premii care i-au validat calitățile de regizor și scenarist. În anul 2006, Hârtia va fi albastră a obținut premiul pentru Cel mai bun film la Festivalul International Eurasia din Antalya, menţiune specială a juriului la Sarajevo, premiul special al juriului la Festivalul Filmului Francofon de la Namur, Belgia. 

Radu Muntean este acum, în 2021, la momentul lansării celui de-al șaptelea film, Întregalde, o dramă despre generozitate scrisă în colaborare cu Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu.