Rodica Mandache | actriță

Născută la data de 13 aprilie 1943, Rodica Mandache este actriță română de teatru, film și televiziune. A urmat cursuri de actorie, fiind absolventă a secției de Actorie a Facultății de Teatru din cadrul Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale (IATC) din București, în anul 1964, la clasa prof. univ. Octavian Cotescu și Pop Marțian. Pe lângă activitatea sa scenică, actrița este și profesoară de actorie la Universitatea Hyperion din București. Pe parcursul carierei sale, actrița a colaborat cu diverse instituții de cultură, printre care Teatrul Odeon, Teatrul Mic din București, Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași sau Teatrul Național Ion Luca Caragiale din București. În anul 2007, actrița a primit premiul UNITER pentru Cea mai bună actriță într-un rol secundar pentru rolul Adel din piesa joi.megaJoy de Katalin Thuroczy, intepretată la Teatrul Odeon din București. 

Printre rolurile primite de Rodica Mandache se numără cel al Helenei din Visul unei nopți de vară, în regia lui Dragoș Galgoțiu, cel al Aristiței Romanescu în piesa Și totuși Eminescu, în regia lui Tudor Mărăscu sau al Ziței în piesa O noapte furtunoasă, în regia lui Alexa Visarion. De asemenea, în filmografie, aceasta a avut roluri în filme precum Astă seară dansăm în familie, unde a interpretat-o pe Gherghina, menajera Ginei, în Iarba verde de acasă, fiind profesoara Chiriacescu sau în Nea Mărin miliardar, având rolul reporterei belgiene.

Horațiu Mălăele | actor

Horațiu Mălăele s-a născut la Târgu-Jiu, pe 31 iulie 1952. Este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” (promoţia 1975, clasa Octavian Cotescu), cu rolul Fadinard din Pălăria florentină, de Eugene Labiche. 

Horațiu Mălăele este un artist complex: actor, regizor (teatru și film), caricaturist și scriitor român. 

„Când m-am născut, nu erau semne de vreo reușită a mea în viață. Aveam un strabism foarte pronunțat, eram dislexic și abia citeam, toți cei din jur râdeau de mine – profesori și copii, eram numit «prostu’ clasei», mi se lipeau bilete cu apelativul ăsta în pauze pe spate, mi se spunea mereu că desenez urât și atunci nu prea am mai desenat. Eram în suferință. Înțelesesem că sunt prost, urât, și că nu sunt bun de nimic. Apoi, în clasa a V-a, a venit un profesor care mi-a văzut un desen ascuns și a vorbit puțin cu mine. La urmă, m-a privit direct în ochi și mi-a spus clar:  «Tu ești un geniu».  Iar eu am început să fiu.”

Debutează la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ în piesa Tinereţe fără bătrâneţe, pentru care primește Premiul de interpretare la Festivalul de Teatru de la Iaşi, 1975. După anii 1980, colaborează cu Teatrul Nottara, Teatrul Odeon, Teatrul Naţional, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, având în numeroase roluri de dramă şi comedie. Printre rolurile din teatru le remarcăm pe cele din: Slugă la doi stăpâni (1976), Timon din Atena, Karamazovii (1981), Mincinosul (1991), Teatru descompus, Escrocii în aer liber (1994), Un deținut la Auschwitz, Unde-i revolverul?, ș.a.

Din 1982 a regizat spectacole de teatru: O sărbătoare princiară, Puricele, Carlo contra Carlo, pentru care a obținut premiul Festivalului Comediei Românești în 1994, Hotel de Tray Cooney, etc. Regizează primul film, Nunta mută, în 2008, iar în 2013 regizează Funeralii fericite.

Horațiu Mălăele a jucat în zeci de filme printre care amintim: Muntele ascuns (1974), Funeralii fericite. Gloria nu cântă (1976), Pentru patrie (1977), Septembrie (1977), Secretul lui Bachus (1983); Primăvara bobocilor (1985), Secretul lui Nemesis (1986), Secretul armei … secrete (1988), Această lehamite (1993), Amen (2001), Ambasadori, căutăm patrie (2003), Magnatul (2004), Poker (2010), Ultimul corupt din România (2012), Moromeții 2 (2018).

Ca pictor și caricaturist, actorul a expus peste 3000 de caricaturi în 36 expoziții naționale şi internaţionale. În afara țării, a expus la Munchen, Paris, Veneția, San Francisco, Montevideo, Buenos Aires etc.

Ca scriitor, Horațiu Mălăele a publicat Horațiu despre Mălăele, Rătăciri, HoARTiu Mălăele și Tehomir, despre care recunoaște într-un interviu că  „Această carte este oglinda pe care o iubesc cel mai mult pentru că apele ei mă arată așa cum sunt și nu așa cum cred că sunt”.

Vlad Ivanov | actor

Vlad Ivanov este unul dintre cei mai de succes actori români, nu numai în cinematografia autohtonă, ci și în cea internațională.

Actor de film, teatru și voce, Vlad Ivanov s-a născut în Botoșani într-o familie de lipoveni. Teatrul l-a atras din copilărie, micile dramatizări din școală, schițele și scenetele provocându-i o „plăcere teribilă”, după cum mărturisește el. A început să studieze actoria în clasa a noua, când a ales să meargă la Școala Populară de Artă din orașul natal. Despre el, profesorul său a scris în catalogul școlii că are „talent extraordinar dublat de muncă, posibil profesionalizare”. Ca actor, Vlad Ivanov a debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în spectacolul Tamerlan cel Mare, în regia lui Victor Ioan Frunză. 

Vlad Ivanov a avut roluri în trei dintre filmele prezente în cadrul Festivalului de la Cannes în 2016: Toni Erdmann, (Maren Ade), Bacalaureat (Cristian Mungiu) şi Câini (Bogdan Mirică). A jucat rolul lui Piotr, şeful lui Jim Carrey, în filmul Dark Crimes (2016).

A fost Franco The Elder în Snowpiercer şi Grossmeier în filmul Into the Fog, regizat de Sergei Loznitsa. A jucat de asemenea şi rolul lui Dinu Laurenţiu în Poziţia Copilului, film câştigător al Ursului de Aur la Berlin în februarie 2013.

Laureat al Premiului LA Critics pentru interpretarea magnifică a domnului Bebe, care provoacă avorturi ilegale în 4 luni, 3 săptămâni, 2 zile, versatilul Vlad Ivanov s-a consacrat drept unul dintre cei mai buni actori europeni. Are o valoroasă carieră şi în teatrul românesc. Vorbeşte fluent engleza, franceza, rusa şi italiana.

Vlad Ivanov are cinci premii Gopo:

  • Cel mai bun actor într-un rol principal (Un pas în urma serafimilor, 2018);
  • Cel mai bun actor într-un rol secundar (Câini, 2017);
  • Cel mai bun actor într-un rol secundar (Poziția copilului, 2014);
  • Cel mai bun actor într-un rol secundar (Polițist, adjectiv, 2010);
  • Cel mai bun actor într-un rol secundar (4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, 2008).

De asemenea, Vlad Ivanov are Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor în rol secundar, pentru rolul Doctorul în spectacolul „Un duel”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, anul 2010.

În 2015, a câștigat Premiului pentru Cel mai bun actor în rol principal pentru rolurile Vang/ Shu / Femeia în spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, la Teatrul Bulandra, Bucureşti.




Adrian Păduraru | actor

A debutat cu rolul „un soldat” în piesa Diavolul și bunul Dumnezeu de J. P. Sartre, regia Silviu Purcărete, la Teatrul Mic, București. Pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași, secția Suceava, debutează cu rolul Domnul Gabor din Deșteptarea primăverii de Frank Wedekind. A jucat în numeroase producții cinematografice precum: Declarație de dragoste și Extemporal la dirigenție, în regia lui Nicolae Corjos (1987) și Chirița în Iași, în regia lui Mircea Drăgan (1988).

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa profesoarei Sanda Manu, în anul 1984. Colegii săi de promoție au fost Carmen Trocan, Mioara Ifrim, Luminița Stoianovici, Răzvan Popa, Cristian Rotaru, Oana Pellea și Claudiu Istodor. Din clasa doamnei Olga Tudorache, colegii săi au fost Carmen Tănase, Bogdan Gheorghiu, Carmen Ciorcilă, Marina Procopie, Radu Duda, Mihai Verbițchi, Patricia Grigoriu și Dan Bădărău. 

Misterele Bucureștilor (1983), Declarație de dragoste (1985) și Extemporal la dirigenție (1988) sunt doar trei dintre filmele în care Adrian Păduraru s-a făcut remarcat. 

Momentul adevărului (1989), Moartea unui artist (1989), Jusqu’a la morte (1998),  Journal intime (2000) și Bună, ce faci? (2011) sunt titluri care completează activitatea sa cinematografică.