John Florescu | regizor

John Florescu este fiul istoricului Radu Florescu și unul dintre descendenții unei familii boierești din Țara Românească. S-a născut în Statele Unite ale Americii și tot acolo a studiat istorie, politologie, economie și filosofie la Boston College și la Oxford. Și, pentru că a fi regizor se învață direct pe platourile de filmare, John Florescu a produs mai mult de 150 de emisiuni în America, pentru canale de televiziune precum: CBS, HBO, BBC, The History Channel, Discovery-Times, PBS și Disney. În prezent conduce filiala din România a firmei de PR şi consultanţă Centrade.

Regizorul este cunoscut pentru documentarul Regele Mihai al României – despre viață, iar în cadrul Serile Filmului Românesc va fi prezent la proiecția documentarului Maria – inima României.

Ion Dichiseanu | actor

S-a născut în Adjud, iar la vârsta de nouă ani a fost luat prizonier, împreună cu familia sa, de către nemți. Au petrecut un an în Ungaria, hrănindu-se din cazane și trăind într-o veche fabrică de bere transformată în lagăr până când au fost salvați de americani. „Era o liniște pe care o simțeai până în măduva oaselor, auzeam foarte clar huruitul șenilelor”. Când s-a întors în țară a fost nevoit să își ajute familia, lucrând astfel în cadrul unei școli profesionale la secția de strungărie și metalurgie.

A renunțat la meseria de inginer și a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București pe care l-a absolvit în anul 1959. „Umblam cu Sheakspeare într-o parte și chimia organică în alta”, își amintește actorul. Remarcat pentru numeroasele apariții pe scena Teatrului Nottara și nenumăratele roluri din cinematografie, teatru TV și radiofonic, Ion Dichiseanu a obținut premii și distincții pentru talent și muncă artistică. În anul 1979 primește premiul ACIN pentru filmul Clipa, o poveste a anilor ’50, iar în anul 2000 este decorat cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler. Rămân pentru generații cele peste 60 de producții cinematografice printre care se numără Toate pânzele sus, Trandafirul galben, Pistruiatul, Burebista sau Vocea inimii.

Chiar și după o experiență îndelungată în teatru și film, Ion Dichiseanu susține că emoțiile încă există, timiditatea fiind prezentă încă de la primele apariții pe scenă. A cunoscut nume mari din istoria filmului românesc, precum Mircea Mureșan, Sergiu Nicolaescu sau George Varca. Dăruit meseriei, actorul respectă publicul și afirmă că îl voi iubi până voi închide ochii.

Damian Drăghici | artist

Născut pe 31 martie 1970, Damian Drăghici a început să cânte la diferite instrumente la vârsta de trei ani, iar la 15 ani înregistra deja cu Orchestra de muzică populară Radio din București.

În urma unor audiții desfășurate la Atena, artistului primește o bursă la Colegiul de muzică Berklee din Boston, unde studiază saxofonul.

În Statele Unite ale Americii, Damian Drăghici a înregistrat 18 albume și a fost invitat pe albumul „Winter solstice” al formației Paul Winter Consort, care a câștigat un premiu Grammy în anul 2006.

De-a lungul anilor, Damian Drăghici a cântat alături de artiști precum: Joe Cocker, James Brown și Cyndi Lauper, dar și alături de proiectul Damian and Brothers.

Nicolae Constantin Tănase | regizor

Nicolae Constantin Tănase este un regizor și scenarist de film român, care a absolvit UNATC, secția regie de film și a studiat timp de un an la Academia de Arte din Praga (FAMU). Primul film realizat după absolvire, Blu, a fost laureat, la ediția din 2012 a FIF Transilvania, la Best International Short Film din Portugalia (2012). În 2012 primește Premiul Gopo – Tânără speranță, pentru același film realizat după absolvire.

Câștigă Discovery Award, la cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional de Film Est-European de la Cottbus, Germania, cu filmul Lumea e a mea.

Nicolae Constantin Tănase, regizorul filmului Cap şi Pajură se va întâlni cu publicul cinefil în ultima seară de festival, pe 16 iunie, la Tiki Village.

Gabi Virginia Șarga | regizor

Este actriță, regizoare, scenaristă, producătoare, născută pe data de 14 august 1974 la Baia Mare. Virginia Șarga este  absolventă a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” ​- secția Arta actorului (promoția 1996). Lucrează ca scenarist la seriale de televiziune.

Pentru realizarea filmului Să nu ucizi a urmărit să arate fața societății, cum ceea ce este rău câștigă, fără a se lua măsuri. Lucrează în echipă cu Cătălin Rotaru, împreună cu care a înființat casa de producție Green Cat Film.

A câștigat premiul Gopo pentru cel mai bun film de scurtmetraj pentru producția 4:15 PM SFÂRȘITUL LUMII.