Ana Baniciu | actriță

Născută la data de 28 ianuarie 1993, într-o familie în care arta este la ea acasă, cu tatăl cântăreț și mama actriță, Ana Baniciu a ales și ea un drum care îmbină ambele domenii în care activează părinții ei. De când era doar o copilă, Ana Baniciu a fost inițiată în muzică de „cel mai bun prieten al ei”, așa cum îi spune tatălui ei, Mircea Baniciu, în momentul în care i-a făcut cadou de Crăciun un pian. Astfel, ea a urmat timp de opt ani cursuri de pian, a absolvit Şcoala de Muzică numărul 1 din Bucureşti pe secţia de pian și Şcoala de Televiziune şi Film.
Debutul Anei Baniciu în cinematografie este marcat de rolul pe care l-a avut într-unul din cele mai cunoscute seriale din România, Pariu cu viața, în care o interpreta pe Dana.
Anul acesta, Ana Baniciu a lansat o nouă melodie, Faci sau taci, care este coloana sonoră a filmului cu același nume în care ea joacă rolul Claudiei, o luptătoare de la forțele speciale.

Ali Amir | regizor

Ali Amir este un actor român și a făcut cunoștință cu un platou de filmare la vârsta de zece ani, atunci când tatăl lui l-a dus la castingul pentru serialul Inimă de țigan la Studiourile Media Pro. Și-a început studiile de regie și scenaristică la Londra, însă actorul mărturisește că nu le-a putut finaliza din pricina unor probleme personale, urmând să studieze în România.
A fost actor preponderent în seriale, printre care Regina, Aniela, Iubire și Onoare și Las Fierbinți, în rol episodic. În 2017, Ali Amir a jucat în filmul Un pas în urma serafimilor.
În 2018, acesta a luat Premiul Gopo pentru cel mai bun actor în rol secundar.

Alex Călin | actor

Alex Călin este un actor român născut în București, absolvent al Facultății de Teatru, secția Actorie, la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale București” (2012), unde a obținut ulterior și diploma de master (2014).
Joacă în continuare alături de colegi ai generației sale în două spectacole de absolvire: Artă (Green Hours, Teatru în TVR) și O noapte furtunoasă (Teatrelli). În vara anului 2016, a jucat spectacolul O noapte furtunoasă în nouă orașe și comune din țară, ca parte a unui turneu caritabil realizat de Asociația Frank cu sprijinul A.F.C.N.
A jucat și în două musical-uri celebre: Chicago în care a interpretat rolul Billy Flynn (regia Gelu Colceag, spectacol de absolvire a Masteratului) și West Side Story, unde a interpretat rolul Bernardo (regia Răzvan Mazilu, spectacol jucat în cadru FITS 2015).
Filmul #Selfie (2014) în regia Cristinei Iacob a reprezentat debutul într-un film de lung-metraj, iar #Selfie 69 (2016) este continuarea filmului românesc cu cel mai mare succes în Box Office în 2014.
Participă în mod constant la workshop-uri de teatru și dans susținute de artiști importanți ca Mihaela Mihuț și Con Horgan (ambii membri ai Actors Studio), Gigi Căciuleanu, Annie Ruth (tehnica Viewpoints) sau Konstantin Mihos (Contact Improvisation). În timpul liber practică ciclism, tango argentinian, aikido, face voluntariat și își dresează cățelușa Freya.

Adina Pintilie | regizor

Adina Pintilie este absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică – București în anul 2008.
Participă la numeroase festivaluri de film prestigioase, unde este câștigătoare a Premiului pentru cel mai bun documentar Golden Dove, la Festivalul de Film de la Varșovia și Festivalul de la Locarno, iar în 2008 a câștigat Cel mai bun documentar la Festivalul de Film de la Vukovar. A câștigat, de asemenea, cu documentarul Balastiera #186, Runner Up Aword la Festivalul de Film de la Miami și Mențiune Specială la Festivalul de Film de la Trieste 2009.
Este premiată în anul 2018 cu Ursul de aur, Berlinale, pentru filmul de lungmetraj Touch me not.

Simion Buia | fotograf

Jurnalist, actor, fotograf, student în străinătate, globe-trotter, mentor, tată, Simion Buia  și-a început drumul spre succes de la doi ani, când părinții lui îl duceau săptămânal la teatru și la film, iar mai apoi a fost dat la o scoală cu predare în limbă străină. A urmat cursurile în Paris a studiat jurnalismul la Faculté Libre de Paris et d’Île de France. Mai apoi, a lucrat la ca jurnalist la România liberă și la postul de radio Deutsche Welle din Köln, Germania.

      Pasiunea pentru fotografie a început în anul 1991 cu un Pentax, care avea un obiectiv de  28-80 mm. A înființat o Academie de fotografie unde predă cursuri şi workshopuri împreună cu alţi oameni talentaţi în acest domeniu. A devenit fotograful actorilor, imortalizând „din senin” 90 de mari actori români, devenind astfel un fotograf cu dăruire, pasiune și altruism.