Lorena Oltean | cântăreață

S-a născut într-un mic sat din Moldova, Leoști, și a absolvit Universitatea Națională de Muzică, fiind licențiată a acesteia cu tema „Doina în folclorul românesc”. Încă din copilărie este pasionată de muzică și recunoaște că „universul țărănesc și-au pus în mod cert amprenta asupra vocii și trăirilor mele”. A început să cânte în joacă, prin copaci, iar primele aplauze erau din partea foșnetului de frunze.

A ales muzica cu sufletul și de aceea afirmă că nu a încetat niciodată să cânte „indiferent că am fost corist sau solist în diferite spectacole…Muzica și cântatul sunt firescul din viața mea”. Definește muzica pe care o face „profundă și tămăduitoare” și recunoaște că de când a devenit mamă, cântecul îi însoțește seară de seară înainte de culcare și chiar îi liniștește.

De 9 ani, Laurea Oltean este și redactor muzical la Radiodifuziunea Română. Îi place la nebunie să lucreze aici pentru că are oportunitatea să viziteze cântăreți, meșteri și lăutari ai satelor și să le promoveze adevărata frumusețe pură și arta tradițională.

Șerban Pavlu | actor

Șerban Pavlu s-a nascut la 29 iunie 1975 iar în 1997 absolvește deja UNATC I. L. Caragiale, clasa profesorului Alexandru Repan. Pe parcursul carierei sale mereu ascendente, actorul a reușit să se remarce în roluri precum cel al lui  Nicu în Terminus Paradis, dar și în cel al regizorului în Cea mai fericită fată din lume. Nu putem să nu menționăm că primul rol titular l-a primit în filmul Toată lumea din familia noastră, în regia lui Radu Jude. Rolul a fost unul atât de impresionant și de bine asimilat de către Șerban Pavlu, încât îi aduce, în 2013, premiul Gopo pentru Cel mai bun actor în rol principal.

     Într-un interviu, actorul recunoaște că, deși este selectiv în materie de roluri, nu obișnuiește să refuze prea des o scenă sau o cameră de luat vederi. Justifică acest fapt și prin realitatea că sunt puține roluri, dar și prin capacitatea sa enormă de muncă, fapt confirmat și apreciat de colegii de breaslă.

Codruța Crețulescu | producător | critic de film

Jurnalist, critic de film și producător de meserie, Codruța Crețulescu este membru asociat al organizației profesionale a Criticilor de Film din România.

Timp de patru ani a lucrat la revista „Republik” unde a scris critici de filme, televiziune și muzică, iar mai târziu colaborează cu Tudor Giurgiu în calitate de consultant de scenarii pentru Libra Film. Din 2008, Codruța este coordonator al Festivalului Internațional de Film din București și corespondent al site-ului LiterNet.ro pentru festivaluri precum cel de la Berlin, Cannes și Veneția.

Cu un studiu despre umorul în cinematografia românească, Codruța contribuie la volumul colectiv recent publicat: „Noul cinema românesc. De la tovarășul Ceaușescu la domnul Lăzărescu”. În unul dintre interviuri afirmă că filmele bune sunt cele „care rezistă probei timpului, care nu îmbătrânesc deloc, iar dacă îmbătrânesc, o fac frumos și elegant.” Întrebată dacă există sau nu stil feminin de a face film, spune că tot ceea ce contează e, de fapt, talentul și crede „într-un cinema în care toată lumea are loc, indiferent de gen, culoare, orientare sexuală, credință”.

Andrei Crețulescu | regizor

Fost critic de film, Andrei Crețulescu este scriitor, regizor și producător de filme, acesta fiind cunoscut în mod special pentru scurtmetrajul „Kowalski”, care a câștigat premiul „Cel mai bun scurtmetraj” la festivalul din Zagreb și în 2014 premiul „Cel mai bun director de film și cel mai bun actor” la festivalul de la Lille. De asemenea, filmele „Ramona” și „Charleston” au fost foarte bine primite de publicul străin, câștigând, din nou, numeroase premii. Cea mai nouă producție a regizorului, „Charleston”, reprezintă chiar debutul acestuia în categoria filmelor de lungmetraj. Filmul a avut premieră mondiala în 2017 la festivalul de film de la Locarno, unde a cucerit atât premiul juraților, cât și publicul.

Dan Hurduc | actor

Dan Hurduc este un tânăr actor, care, în 2010, joacă primul său rol în serialul În derivă. Acesta s-a remarcat odată cu filmul Vara s-a sfârșit, apărut în 2016 în regia lui Radu Potcoavă. Alte producții în care Dan Hurduc apare sunt Domestic, Umbre și Aniversarea.