CineGazeta SFR, expoziție de fotografie și testimoniale de la invitați
După lansarea CineGazetei SFR (bianual de tranziție) și prezentarea expoziției de fotografie SFR 13 în imagini, organizatorii Festivalului Serile Filmului Românesc anunță lansarea unei campanii care pune accent pe rolul festivalului în promovarea Iașului.
Campania Iașul văzut prin ochii invitaților SFR reunește testimoniale video din partea invitaților care au participat la cea de-a 13-a ediție a unicului festival dedicat exclusiv cinematografiei românești și organizat anual la Iași. Invitații și-au exprimat admirația atât față de organizarea celor cinci zile de festival, cât și față de orașul Iași și modul în care sunt puse în valoare creațiile cinematografice românești și personalitățile din domenii precum cinematografia, teatrul, cultura și arta.
Pe 9 decembrie 2022, organizatorii au lansat, la Ateneul Național din Iași, CineGazeta SFR, care cuprinde interviuri în premieră, relatări și imagini de la ediția de anul acesta. Ziarul este distribuit gratuit și poate fi procurat din mai multe spații din Iași, printre care: Hotel Unirea, Cărturești, Humanitas, Ateneul Național din Iași, Casa Cărții, Librarium – Iulius Mall, Liceul Varlaam, Arte Cafe, Acaju, Bistro la noi, CPU, Retro Cafe, Treaz&Nu, The Trumpets, Fika, Frateria, Dulcinella, Noir Coffee Roasters, Jassyro, Cafeneaua noastră, Select, Gist.
Tot la Ateneul Național din Iași pot fi admirate și peste 50 de imagini surprinse în perioada festivalului. Expoziția poate fi vizitată gratuit până pe 8 ianuarie 2023, în Galeria Regală de Artă a Ateneului Național din Iași. Fotografiile sunt realizate de Andrei Luca, Eduard Anton și Ana-Maria Iacob.
Lansarea a avut loc în prezența organizatorilor, viceprimarului Cezar Baciu, echipei Ateneului, voluntarilor și a altor persoane care apreciază festivalul, printre care și ieșeanul Ovidu Lipan Țăndărică, prezent la Iași odată cu proiecția filmului „Phoenix-Povestea”.
Principalele declarații:
Andrei Giurgia, director SFR: „Festivalul Serile Filmului Românesc a devenit pentru Iași un brand de oraș. Nu de puține ori invitații au venit pentru prima oară la Iași în cadrul festivalului și au revenit cu drag aici, poate chiar cu familia sau prietenii. Am reușit să marcăm Iașul pe harta orașelor care promovează cultura și să îl facem, în luna august, atracția principală pentru personalitățile românești, dar și pentru cei care iubesc filmul românesc”.
Cezar Baciu, viceprimar Iași: „Primăria Iași susține atât financiar, cât și moral, acest eveniment care aduce foarte mult public în Iași, promovează orașul nostru, ceea ce pe noi ne bucură extrem de mult. Avem artiști care vin și își doresc să revină, copiii sunt foarte interesați de evenimente și pot sta să socializeze și să vadă un film de calitate”.
Gheorghiță Rusu-Persic, șef secție artistică la Ateneul din Iași: „Felicitări pentru CineGazetă, descoperi lucruri interesante, este și un rezumat pentru cei care nu reușesc să ajungă la toate evenimentele, foarte multe, desfășurate în cadrul festivalului Serile Filmului Românesc. Felicităm SFR-ul că susține proiectele cinematografice românești, dar mai ales pentru că promovează imaginea Iașului. Atât în ceea ce privește SFR-ul în sine ca imagine, ca brand, dar și a personalităților scenice și ale cinematografiei care vin, an de an, alături de noi la acest festival minunat. Cred că pot spune că este cel mai mare festival din lume dedicat filmului românesc”.
Un adevărat ambasador al Iașului, Ovidiu Lipan Țăndărică: „Ieșenii trebuie să se susțină, să se promoveze. Este un lucru minunat ceea ce faceți voi cu festivalul filmului românesc”.
Cu sprijinul: Dulcinella, Ateneul Național din Iași
Partener media oficial: Europa FM
PARTENERI MEDIA: AGERPRES, Radio România Iași, Radio România Cultural, TVR Iași, Suplimentul de cultură, Ziarul de Iași, Viva FM, Evenimentul Regional al Moldovei, TVR Moldova, CineMaraton, Radio Hit, Apollonia TV, Iași TV Life
RESURSE ONLINE SFR
Facebook: https://www.facebook.com/serilefilmuluiromanesc
Instagram: https://www.instagram.com/serilefilmuluiromanesc/
Youtube:
Site: www.festivalsfr.ro