FESTIVALSFR.RO

FilmeDAR | 3 – 5 septembrie 2021

Eveniment prezentat de SFR

FilmeDAR | 3 – 5 septembrie 2021

FESTIVALSFR.RO

Eveniment prezentat de SFR

PARTENERI

FESTIVAL ORGANIZAT DE

COFINANȚAT DE

PREZENTAT DE

SPONSORI

PARTENERI MEDIA

Partener educațional

Liceul „petru rareș” Feldioara

Iniţiere ȋn istoria cinematografiei romȃnești cu Irina Margareta Nistor

PĂDUREA SPÂNZURAȚILOR (1965) DESCHIDEREA FESTIVALULUI | Dramă, război
Cetatea Feldioara
Vineri, 3 septembrie 2021 | ora 20:00
Intrarea liberă
  • Regizor: Liviu Ciulei
  • Durată: 160 de minute
  • Rating: AG
  • Distribuție: Victor Rebengiuc, Liviu Ciulei, Ștefan Ciubotărașu, Toma Caragiu, Anna Széles, Marga Barbu, Ion Caramitru, Gheorghe Cozorici, Gina Patrichi
  • 160 minute
  • Invitată: Ileana Popovici
Pădurea spânzuraților este recunoscută în topul operelor consacrate ale cinematografiei românești. Filmul păstrează liniile de forță ale romanului cu același nume și le îmbogățește potrivit sensibilității creatoare a cineaștilor. Pelicula impresionează prin simbolistica imaginilor și prin ciclicitatea acțiunii. Este un film ce transmite mizeria războiului și face, în acest cadru, loc pentru metaforă și pentru o poveste care va dezvălui regăsirea unei conștiințe.
Premii: Palme d’Or pentru Cel mai bun regizor, Cannes, 1965

Maria Mirabela (1981)

Film de animaţie pentru copii

Căminul Cultural Feldioara
Sâmbătă, 4 septembrie 2021 | ora 11:00
Intrarea liberă
  • Regizori: Ion Popescu-Gopo, Vladimir Pekar
  • Distribuție: Medeea Marinescu, Gilda Manolescu, Dem Rădulescu, Anda Călugăreanu, Stefan Velniciuc, Ion Popescu-Gopo, Ingrid Celia
  • Rating: AG
  • Durată: 69 de minute
Un film pentru copii care face parte din categoria operelor cinematografice care rămân în memoria cinefililor de orice vârstă. Realizat în coproducţie româno-sovietică, Maria Mirabela a luat mai multe premii la festivalurile de filme pentru copii, precum şi două premii ACIN. Scenariul este original şi abundă de creativitate. Alături de personajele interpretate de actori, în acest film apar și trei personaje animate: Oache, Scăpărici și Omide, care simbolizează cele trei elemente vitale ale naturii: apa, focul și aerul, fără de care nu există viață pe pământ. Muzica lui Eugen Doga pe versurile marelui poet Grigore Vieru este superbă și sporește impresia că filmul este unul clasic și, incontestabil, își merită titlul de operă de artă.
Premii: Premiul pentru muzică, Diplomă de onoare pentru trucaje, ACIN, 1981 Premiul special, Giffone Valle, 1982 Premiul I, Festivalul de film de la Chicago, 1984
Ora 12:00 – Atelier „Perspectiva cunoașterii și a socializării prin film” susţinut de Andrei Giurgia (director SFR):

Iniţiere ȋn istoria cinematografiei romȃnești cu Irina Margareta Nistor

Capcana mercenarilor (1982) | AVENTURĂ

Cetatea Feldioara
Sâmbătă, 4 septembrie 2021 | ora 20:00
Intrarea liberă
  • Regizor: Sergiu Nicolaescu
  • Invitată: Ileana Popovici
  • Distribuție: Gheorghe Cozorici, Sergiu Nicolaescu, Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Amza Pellea, Jean Constantin, Colea Răutu, George Mihăiță, Ion Marinescu
  • Rating: AG
  • Durată: 118 minute
Într-un sat din Ardeal, în iarna anului 1918, înaintea actului istoric al Unirii, colonelul von Görtz, grof și posesor al unui splendid castel, îi terorizează pe săteni.
El organizează o bandă de mercenari pe care îi trimite în sat, unde fiecare pistolar ucide în fiecare casă un om drept pedeapsă pentru o vină imaginară, aceea de a fi incendiat o fabrică și un depozit de cherestea. Maiorul Tudor Andrei conduce un mic detașament de soldați care vine în apărarea sătenilor…

De-aș fi … Harap Alb (1965)

FANTASTIC

Căminul Cultural Feldioara
Duminică, 5 septembrie 2021 | ora 11:00
Intrarea liberă
  • Regizor: Ion Popescu-Gopo
  • Distribuție: Chris Avram, Emil Botta, Florin Piersic, Irina Petrescu, Puiu Calinescu, Anca Pandrea, Constantin Codrescu, Fory Etterle, George Demetru
  • Rating: AG
  • Durată: 91 minute
Filmul, în regia lui Ion Popescu-Gopo, este o ecranizare după basmul Povestea lui Harap-Alb și prezintă o parodie, interpretată într-o manieră liberă. De-aș fi… Harap-Alb urmărește povestea fiului de Crai, care parcurge un drum inițiatic, de la inocență la maturitate. În călătoria sa, Harap-Alb întâlnește personaje care întruchipează defectele omenești.
El organizează o bandă de mercenari pe care îi trimite în sat, unde fiecare pistolar ucide în fiecare casă un om drept pedeapsă pentru o vină imaginară, aceea de a fi incendiat o fabrică și un depozit de cherestea. Maiorul Tudor Andrei conduce un mic detașament de soldați care vine în apărarea sătenilor…
Premiul pentru regie și Premiul pentru scenografie, Festivalul Național al Filmului de la Mamaia – 1965
Premiul pentru originalitatea regie, Festivalul Internațional al Filmului de la Moscova – 1965

Iniţiere ȋn istoria cinematografiei romȃnești cu Irina Margareta Nistor

Mirii anului II (1971) AVENTURĂ

Cetatea Feldioara
Duminică, 5 septembrie 2021 | ora 20:00
Intrarea liberă
  • Regizor: Jean-Paul Rappeneau
  • Invitată: Ileana Popovici
  • Distribuție: Jean-Paul Belmondo, Marlène Jobert, Sami Frey, Laura Antonelli, Michel Auclair, Patrick Dewaere
  • Rating: AG
  • Durată: 108 minute
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, după uciderea unui aristocrat, Nicolas Philibert e nevoit să emigreze în America. Aici, el intenționează să ia în căsătorie o moștenitoare bogată. Dar, cum era deja însurat cu fermecătoarea Charlotte, trebuie să revină în țara natală, Franța, pentru a divorța. Drumul său e presărat cu nenumărate aventuri eroi-comice și cu spectaculoare răsturnări de situații, care dau savoare filmului.
Pentru doctorul nostru de filme lăsăm cifrele să vorbească: peste 17.000 de filme vizionate, dintre care, la peste 1.000 a asigurat și subtitrarea. Născută la data de 26 martie 1957, în București, Irina-Margareta Nistor a îndeplinit, până în prezent, rolul de profesor de limba română, comentator în direct la Oscar, Cannes, BAFTA și César și traducător pentru numeroase cărți, dicționare și casete video.
De asemenea, a colaborat și cu mass-media, la unele publicații fiind chiar redactor-șef. Cinema Paradis, Avanpremiera, Adevărul și Neața cu Răzvan și Dani sunt doar câteva dintre produsele media cu care Irina-Margareta Nistor se identifică. Pentru viața de film a Irinei Margareta Nistor, Ilinca Călugăreanu a realizat documentarul Chuck Norris vs. Communism (2015), fiindu-i dedicat în întregime.
IRINA-MARGARETA NISTOR
Născută în 1946, la București, Ileana Popovici este absolventă a Conservatorului de Muzică din București. Este actriță, cântăreață și a fost ilustrator muzical la Televiziunea Română. Ileana Popovici este sora mai mică a actriței de teatru Magda Popovici. A apărut în filme precum Reconstituirea, Zile fierbinți, Pentru patrie, Filip cel bun, Accident, 100 de lei, Neînfricații, Prea mic pentru un război atât de mare. A lucrat la TVR din anul 1966, unde a fost producătoare și redactor muzical.
După 1989, actrița a apărut în emisiuni precum Bună dimineața și Album duminical. Destinul său a fost schimbat de regizorul Lucian Pintilie, oferindu-i un rol în filmul Reconstituirea, acesta fiind debutul în actorie. Se consideră în primul rând, om de televiziune, cu toate că lumea o știe mai mult ca actriță. În iunie 2017 a fost lansată cartea Reconstituiri cu Ileana Popovici, la Iași, o carte scrisă de Radmila Popovici.
ILEANA POPOVICI
Cetatea medievală Marienburg de la Feldioara este un monument istoric recent restaurat și inclus ȋn circuitul turistic începând cu anul 2018. În acest timp, ea a devenit un simbol al localităţii și un loc care pulsează de istorie, tradiţii și cultură pentru comunitate şi pentru toţi cei care aleg să se oprească şi să o descopere drept Cetatea cu porţile mereu deschise. Astfel, găzduirea în anii trecuţi a unor proiecţii de film documentar, animaţie pentru copii, precum şi film artistic românesc ȋn cadrul Centenarului Filmului Romȃnesc au avut drept urmare firească apariţia unui Festival de Film în care publicul primeşte capodopere ale cinematografiei romȃnești în dar – Festivalul de film FilmeDar!
Un festival de film românesc desfășurat într-un spaţiu medieval cu o atmosferă aparte, cu proiecţii pe un zid vechi, ȋn curtea Cetăţii Feldioara, devine astfel o intervenţie culturală cu rolul de a pune în valoare atât patrimoniul istoric local, cȃt și valorile cinematografiei romȃnești insuflând noii generaţii de cineaşti redescoperirea peisajului transilvănean. Adresându-ne şi publicului tânar, filmul artistic va depăşi statutul de divertisment devenind cale de accesare a istoriei și culturii, un mijloc de educaţie, iar festivalul ȋn sine o perspectivă a socializării și cunoașterii prin film și dialog în cadrul atelierelor şi dezbaterilor.
FilmeDar, aflat anul acesta la prima ediţie şi devenit realitate graţie cofinanţării asigurate de Consiliul Judeţean Braşov şi sprijinului oferit de partenerii implicaţi în comunitate, este maniera noastră de a dărui Filme-n dar, dar şi poveste prin invitaţii care ne vor onora cu prezenţa, personalităţi ale cinematografiei româneşti: doamnele Irina Margareta Nistor şi Ileana Popovici şi domnul Andrei Giurgia, director al Festivalului Serile Filmului Românesc / SFR.
Să ne lăsăm aşadar cuceriţi de Film în atmosfera curţii interioare a Cetăţii Feldioara şi să ne bucurăm de cele 5 capodopere cuprinse în programul de anul acesta, dintre care două – dedicate copiilor, vor avea loc în Căminul Cultural din Feldioara. Ne bucurăm să avem în program filme care au fost filmate şi la Feldioara şi Rotbav: Pădurea spânzuraţilor şi Mirii anului II, şi abia aşteptăm să recuperăm amintiri despre acestea din memoria localnicilor!
Cetatea din Feldioara a fost construită în secolul XIII, fiind cea mai importantă fortificație ridicată de cavalerii teutoni în Transilvania – Țara Bârsei. Cetatea este monument istoric, iar până în anul 2012 a fost doar o ruină. Ea a fost restaurată în totalitate în perioada anilor 2012 – 2017.
Denumirea în maghiară a localității este „Föld-Vár”, cu semnificația de „cetate de pământ”, iar în germană Marienburg cu înțelesul de „Cetatea Mariei”. Fecioara Maria era patroana Ordinului cavalerilor teutoni.
Cetatea a fost distrusă în 1430 de turci precum și de Vlad Țepeș în campania din 1457, locuitorii refăcând-o în același an. Zidul de incintă din partea de sud a fost probabil distrus după bătălia de la Feldioara de oștile lui Petru Rareș prin vornicul Nicoară Grozav. Pe zidăria turnului dinspre nord există scrijelit anul 1657, dar nu se știe dacă inscripția este datorată construirii turnului sau a unei renovări.
Proiectul de restaurare a început în anul 2012, an în care s-au întocmit studiile de fezabilitate și de proiectare a lucrărilor.