INTERVIURILE SFR | Tora Vasilescu:
,,Dacă îmi povestesc viața în amurgul vieții, am chiar și probe, filmele mele”

Mai mult decât un interviu, o conversație de suflet care ne-a oferit frânturi din viața de culise a remarcabilei actrițe Tora Vasilescu. Cu o carieră bogată și diversă în lumea filmului și a teatrului, aceasta a captivat inimile publicului prin talentul incontestabil și prezența carismatică. De la comedii clasice la drame profunde, prestația artistică a actriței căreia i-am dedicat cinci zile de festival a fost apreciată atât de critici, cât și de public.

Cea de-a 14-a ediție a festivalului Serile Filmului Românesc, prima la feminin, i-a fost dedicată actriței Tora Vasilescu. Astfel, în perioada 9-13 august 2023, Capitala Moldovei a îmbrăcat straie de sărbătoare, brodate cu alese culori ale filmului românesc. Admirație, recunoștință și iubire – toate au format o sinceră și specială reverență cinematografică, rostită în Iașul filmului românesc, pentru actrița Tora Vasilescu. Povestea SFR a prins contur cu fiecare Probă de microfon, ca-ntr-o Cursă spre Occidentul artei care se face cu sacrificii. În cele ce urmează, Tora Vasilescu, la Diminețile Filmului Românesc, alături de Corina Giurgia.

Mai țineți minte cine a fost profesorul emoțiilor dumneavoastră, primul profesor care v-a învățat cum să le educați și cum să vă împrieteniți cu emoțiile?

Mătușa mea era educatoare și nu avea copii. Ea îmi citea mereu poezii și avea un talent de actriță. De exemplu, îmi citea poeziile lui George Coșbuc cu mare emoție, încât îi curgeau lacrimile. Eu fiind un copilaș mititel de vreo cinci ani, o imitam și eram deliciul oamenilor, pentru că recitam poeziile cu mult talent. Întotdeauna mi s-a spus ,,artista noastră”. 

Ce culoare are pentru dumneavoastră copilăria? 

Culoarea fericirii, deoarece culorile au vibrație. De exemplu, culorile cu care ne îmbrăcăm exprimă starea noastră sufletească. De aceea m-am îmbrăcat astăzi în albastru, pentru că sugerează seninătate, tonuri pastelate și frumusețe, chiar și la vârsta la care am ajuns.

Contează vârsta? O simțiți?

Oamenii în general trăiesc paradoxul ăsta. Toți vrem să trăim până la adânci bătrâneți, dar de fapt nu prea ne place bătrânețea. Sigur că este o altă etapă a vieții.

Care sunt scriitorii de suflet ai dumneavoastră?

Pe primul loc e Mihai Eminescu. Mi-am adus aminte de un citat de-al lui Mircea Eliade: ,,Dacă poporul român ar dispărea într-o zi și ar rămâne o singură carte, cea a lui Mihai Eminescu, oamenii ar ști cine au fost românii”. Noi avem cultura noastră, avem de unde să ne tragem, aici, în Iași, a fost construit primul Teatru Național din România, unde a jucat Miluță Gheorghiu. Pe aici au trecut Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Camil Petrescu.

Ați ajuns la Iași și ați văzut vibrația de aici și cea din jurul personajului Tora Vasilescu. Cum ați primit Iașul?

Am fost măritată zece ani cu Iașul. Am avut soț ieșean și știu multe lucruri despre Iași. Mai mult decât atât, mi-a plăcut foarte mult cum m-ați primit și m-ați alintat.

Este și poezia o formă de a ne salva. Credeți că poezia poate salva lumea? 

Eu le spun tinerilor să învețe poezii, care vibrează cu sufletele lor, pentru că se vor îndrăgosti și nu vor avea ce vorbi.

Cum se trece prin viață? Cum v-ați văzut trecerea prin viață? Cum se vede viața prin ochii dumneavoastră?

Eu am lăsat viața să vină spre mine și am răspuns cât m-au ținut puterile, cât am putut de bine la oportunitățile care au venit. La primul meu film, Cursa, care se filma pe Transfăgărășan, profesoara mea de atunci nu m-a lăsat decât dacă veneam la actorie câte patru ore de câte trei ori pe săptămână. Astfel, mă trezeam la cinci dimineața, între 5:00 și 12:00 filmam, venea mașina la 12:00, ajungeam la ora 16:00 la actorie, terminam la ora 20:00, mă lua mașina, mergeam în Transfăgărășan și ajungeam la miezul nopții. Odată, Mircea Daneliuc, mi-a lăsat în cameră un sendviș și este gestul care și acum mă impresionează. Dimineața următoare o luam de la capăt. A fost atât de greu, dar am răspuns oportunității de a primi un rol din 30 de fete care au dat probă. Veneam din provincie, fusesem un an în Teatrul de Amatori, am jucat cinci roluri principale, dar eram complexată de faptul că nu aveam facultate. Sfatul meu ar fi: Când vine viața cu o oportunitate, ține-te cu dinții de ea, apoi lucrurile încep să curgă. Iei cursa. Eu am luat cursa în cinematografie.

În parcursul acesta este foarte important să fim atenți la întâlnirile pe care le avem. Cum au fost marile întâlniri?

Am jucat cu Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Gina Patrichi, George Constantin, Tamara Buciuceanu. E greu să îi spun pe toți acum repede, mai ales că am complexul de a uita numele oamenilor dacă mă iei repede.  

Ce simțiți când vă revedeți în rolurile în care ați jucat? 

Îmi revin toate amintirile. Altfel spus, dacă îmi povestesc viața în amurgul vieții, am chiar și probe, filmele mele. Pot demonstra că viața mea nu a fost chiar o minciună.

Ce prețuiți cel mai mult la oameni? 

Eu am avut niște experiențe în care am înțeles ce înseamnă Dumnezeu. Încerc să mă apropii de oamenii cu care pot avea o conversație inteligentă, de oamenii care nu sunt vanitoși, care nu joacă teatru, pentru că eu sunt sătulă de teatrul meu. Eu mi-am propus ca în viața mea să nu joc teatru, decât să mă comport în context, iar prima lecție e bunul-simț și echilibrul, pentru că talentul înseamnă măsură. Aici e secretul.

Povestiți-ne despre firescul de a fi actor care se poate învăța, dar care este și puțin nativ.

Firescul este nativ, dar este vorba și de studiu.

Ce i-ați dedica Iașului?

,,Noi nu vom şti vreodată ce ne aşteaptă mâine. / Tu bucură-te astăzi! Atâta îţi rămâne. / Ia cupa şi te-aşază sub luna de cleştar, / Căci mâine poate luna te va căta-n zadar.” (Noi nu vom şti vreodată ce ne aşteaptă mâine – Omar Khayyam)