A doua zi de festival SFR: Filme în premieră și momente CineMemoriam

Personalități din lumea cinematografiei și invitați de seamă continuă să sosească la Iași, pentru cea de-a 13-a ediție a Festivalului Serile Filmului Românesc. Se anunță încă trei zile pline de evenimente, la care cinefilii și iubitorii de cultură sunt așteptați. 

 

A doua zi a început la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Iași, unul dintre spațiile în care festivalul a fost organizat încă din primii ani. Filmul Grindul șacalilor a rulat în premieră, iar proiecția de gală a filmului Imaculat a adunat cinefili de toate vârstele. 

 

Ana Dumitrașcu, despre filmul Imaculat: „A fost un proces destul de lung. Am avut timp sa îmi construiesc personajul și asta nu se întâmplă foarte des. Aici am avut timp necesar să schimb, să adaug. A ajutat enorm. Am avut repetiții după repetiții. Am lucrat pe improvizație foarte mult, înainte și în timpul filmărilor”. 

 

Prof. univ. dr. Laurențiu Damian, despre filmul Imaculat: „Să vă spun de ce mi-a plăcut? Nu e vorba doar despre un spital. Poate fi un ospiciu sau pot să mă rezum la niște puncte, puncte, pe care fiecare le interpretează cum vrea. Din ce trăim! Interpretarea e impresionantă. Prin priviri, scene, strânsul de mână. E talent nativ. M-a impresionat. Vă mulțumesc că mi-ați oferit un film care mi-a amintit de Persona”.

 

Momente de evocare pentru cei care nu mai sunt 

Gala CineMemoriam, printre evenimentele premium ale acestei ediții, este dedicată celor care nu mai sunt, dar care merită o recunoaștere în cadrul unicul festival dedicat exclusiv filmului românesc. Actorii Florina Cercel, Luminița Gheorghiu și Ion Dichiseanu au fost evocați în cadrul unui eveniment complet, cu secvențe din viața acestora și unde apropiații și membrii familiei au fost prezenți: Carmen Tănase, Ileana Popovici, Laurențiu Damian și Ioana Dichiseanu. Evenimentul a avut loc la Ateneul Național din Iași. 

 

Carmen Tănase, într-o scrisoare adresată Florinei Cercel: „Uite, țuca – noi așa îi spuneam – țuca. Uite, țuca, SFR te evocă. Știi cât e de frumos aici? Ce oameni adevărați am cunoscut? Cât de tare te admiră și te respectă? M-au rugat pe mine să vorbesc despre marea actrița, Florina Cercel. Eu, rebelă cum mă știi, vorbesc puțin – spun puțin că nu avem trei zile și trei nopți la dispoziție – despre cum erai tu dincolo de scenă, despre prietenia noastră nărăvașă, pentru că unde te-ai născut și ce roluri și ce premii ai luat, asta se poate citi oriunde”. 

 

Ioana Dichiseanu, despre tatăl ei, Ion Dichiseanu: „Artiștii trebuie să fie nemuritori și vor fi nemuritori prin rolurile pe care le-au trăit. Artiștii respiră arta. Tata tot timpul era întrebat dacă preferă teatrul sau filmul. Tata spunea: le iubesc pe ambele, dar mai mult iubesc filmul, pentru că filmul rămâne” 

 

Prof. univ. dr. Laurențiu Damian, despre Luminița Gheorghiu: „O mare actriță și un mare om. Când o sunam, vocea îi era aceeași, o voce puternică, o voce încrezătoare, o voce care îți dădea întotdeauna speranțe”. 

 

Tot în sala Ateneului a rulat și filmul Octav, unul dintre cele mai cunoscute filme în care actorul Marcel Iureș a jucat. Peste 200 de cinefili s-au întâlnit cu actorii Marcel Iureș și Ioan Andrei Ionescu.

 

Marcel Iureș: „Mă bucur tare mult că sunt aici. Ce m-a atras la această poveste e că nu semăna deloc, dar absolut deloc cu ceea ce era pe piața românească. Era o poveste cu oameni, cu copii, cu iarbă și cu multă emoție am zis da. Țin minte că cel mai greu lucru pentru mine a fost machiajul, pentru că a trebuit să-mi pun vârstă pe chipul meu de atunci și a durat 2 ore, însă a fost bine”. 

 

Cel mai nou film regizat de Cristian Mungiu a adunat peste 400 de spectatori

Punctul 0 al Iașului a fost punctul de interes al cinefililor și peste 400 de persoane au participat la proiecția filmului R.M.N. Proiecția a fost însoțită de un Q&A cu Macrina Bârlădeanu, Cerasela Iosifescu, producătorul Tudor Reu și directorul de imagine Tudor Panduru. 

 

Macrina Bârlădeanu, după proiecția filmului R.M.N.: „O bucurie întotdeauna să revedem filmul sau nu neapărat să-l revedem, că l-am tot văzut, dar să fim într-un mediu de genul acesta. Foarte frumos, ce să zic: și la Cannes, și aici. Și, sincer, emoțiile sunt la fel de mari și la fel de frumoase, o spun total onest și chiar așa este. Este minunat, nu m-am așteptat. E prima dată când vin la acest festival. Din păcate, nu știam de el înainte, când încă eram aici. Mă bucur foarte mult că l-am descoperit și o să povestesc neapărat mai departe despre el cât mai mult”. 

 

Cerasela Iosifescu, după proiecția filmului R.M.N.: „Filmul vorbește despre condiția umană, până la urmă, și despre oameni, despre intoleranță. Despre imposibilitatea de a se adapta anumitor condiții, să spunem. Pentru mine este o mare bucurie să pot face parte din această echipă și mai mult decât atât să mă împart între două proiecții. Mare, mare bucurie. Revin la Iași, un loc minunat în care mă simt extraordinar de bine”. 

 

Tudor Reu, după proiecția filmului R.M.N.: „Producătorul se bucură pentru publicul acesta minunat și eu vreau să-ți mulțumesc pentru ceea ce ai reușit să faci aici împreună cu echipa ta. E absolut extraordinar festivalul acesta”. 

 

A doua zi a festivalului Serile Filmului Românesc s-a terminat la Amfiteatrul Palas. Peste 100 de spectatori au urmărit un maraton de scurtmetraje românești alături de criticul de film Irina-Margareta Nistor. Întâlnirea din fața marelui ecran s-a terminat cu o discuție asupra celor vizionate, cu aplauze și promisiunea că ne revedem și azi, la cel de-al doilea maraton de scurtmetraje, la Cinema Ateneu. 

 

Biletele sunt puse în vânzare pe eventbook.ro, iar în limita locurilor disponibile pot fi achiziționate și direct de la locația desfășurării evenimentelor. Programul complet, pe www.festivalsfr.ro

 

Organizat de: ARTIS

Inițiat de: Asociația Studenților Jurnaliști

Susținut de: Primăria Municipiului Iași, Ateneul Național din Iași

Transportator oficial: Tarom 

Asigurător oficial: Groupama

Cu sprijinul: Centrului Național al Cinematografiei, Consiliul Județean Iași, Dacin Sara, Uniunea Cineaștilor, Banca Transilvania, Institutul Cultural Român 

Parteneri oficiali: Cinema Ateneu, Palas Mall Iași, Rodotex, Muzeul Național al Literaturii Române din Iași

Mașina oficială: Casa Auto Mercedes-Benz Iași 

Răsfățat de: Dulcinella

Vinul oficial: Gramma

Cafeaua oficială: Noir Coffee Roasters

Partener de ospitalitate: Unirea Hotel & SPA

Partener educațional: Universitatea „Petre Andrei” din Iași

Partener media oficial: Europa FM

Promovat în rețeaua: Wink Public Multimedia

 

Sponsori: Apa cinefililor: Zizin, Bistro la noi, Pop Cola, Frateria L’Artisan, Acaju, Avon, Mihaela Iacob, Casa Lebăda, Papucei

 

Parteneri: Liceul Varlaam, Cărturești, Compania de Transport Public Iași,  Unirea Towers, Cafeneaua Piața Unirii, Aurelian Ion, Empathy Video Booth 360, Louis Purple, TV5Monde, Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, Restaurant Panoramic, Opera Națională Română Iași, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Brizo, Klipa, Aeroportul din Iași, Restaurant Novella, Romfilatelia

 

Parteneri media: Agerpres, Radio România Iași, Radio România Cultural, TVR Iași, MovieNews, Suplimentul de cultură, Ziarul de Iași,  Fashion Premium Magazine, Radio Europa Liberă România, Viva Fm, Evenimentul, TVR Moldova, Cinemaraton, Radio Hit, InOras, Apollonia TV, Zile și nopți, Iași TV Life

 

RESURSE ONLINE SFR

Facebook: https://www.facebook.com/serilefilmuluiromanesc 

Instagram: https://www.instagram.com/serilefilmuluiromanesc/ 

Youtube: http://bit.ly/2xDS0wH 

Site: www.festivalsfr.ro 

SFR 11: Filme în premieră, invitați speciali, reîntâlniri și emoții (comunicat de presă)

Pavel Bartoș, Marina Voica, Constantin Codrescu și Dan Chișu sunt printre invitații speciali ai proiecțiilor în premieră

       Ediția a 11-a a Serilor Filmului Românesc (SFR) aduce la Iași zeci de premiere, o diversitate de lungmetraje, documentare și scurtmetraje. Astfel, în cele cinci zile de festival veți putea urmări unele din cele mai așteptate premiere ale momentului: Și atunci, ce e libertatea?, Lemn, Un timp prin care am trecut, 5 minute și Acasă, my home, 30 de ani și 15 minute. Printre invitații speciali ai proiecțiilor premierelor: Pavel Bartoș, Marina Voica, Constantin Codrescu, Laurențiu Damian, Gabi Suciu, Dan Iosif, Andrei Răuțu, Ștefan Mandachi, Enxhi Rista, Bogdan Ilieșiu, Dan Chișu, Diana Cavallioti, Mihai Călin.

    Programul complet poate fi accesat aici. Biletele pot fi achiziționate de pe www.eventbook.ro

Biletele vor putea fi achiziționate și în locațiile desfășurării evenimentelor, pe tot parcursul festivalului. 

SECȚIUNI SFR 11

Secțiunea Retrospectiva Horațiu Mălăele

Secțiunea Cele mai bune filme ale anului 2018/2019

Secțiunea Premieră

Secțiunea Documentar

Secțiunea Elisabeta Bostan 

Secțiunea Scurtmetraje

Secțiunea Premieră 

Și atunci, ce e libertatea? (2020)

Frica încătușează. Odată ce frica dispare, se regăsește libertatea, chiar și atunci când ești privat de ea. Inspirat din întâmplări adevărate, filmul narează într-un stil poetic o poveste de dragoste și supraviețuire pe fundalul evenimentelor istorice petrecute în 1951, când din ordinul guvernului comunist din România peste 40.000 de bănățeni au fost deportați în „Siberia lui Dej” – Bărăgan. 

Invitați: Andrei Zincă, Iulia Lumânare, Tünde Skovrán, Cristian Popa

Lemn (2020)

Tăierile ilegale sunt o afacere globală de miliarde. Alexander von Bismarck, descendent al Cancelarului de Fier și director executiv al Environmental Investigation Agency din Washington, D.C., reușește să urmărească, sub acoperire, mașinațiunile comerțului internațional cu lemn. Scopul lui principal nu este să expună o situație scandaloasă, ci să promoveze o schimbare în conștiința societății politice și civile, și un nou cod de conduită pentru economia globală și consumatorii din lumea întreagă. 

Un timp prin care am trecut (2020)

Filmul este o docudramă biografică despre viața actorului Constantin Codrescu, care îmbină secvențe artistice despre fabuloasa carieră și zbuciumatul destin al actorului cu imagini de arhivă, dar și cu întâmplări despre Constantin Codrescu povestite de renumiți artiști, regizori, scriitori, critici de film.

Invitați: Constantin Codrescu, Silviu Radu, Laurențiu Damian 

5 minute (2019)

Într-un cinematograf din București rulează un film controversat, despre un cuplu format din două femei. La scurt timp după începerea filmului, câțiva spectatori s-au ridicat și s-au opus vehement comunității LGBT prezente în sală. Presa a acuzat Jandarmeria că nu a intervenit pentru a pune capăt conflictului, în urma căruia un tânăr este rănit și ajunge la spital.

Filmul se concentrează pe povestea omului care a condus echipa de jandarmi (Nicu Holban) în acțiunea de la cinematograf, printr-o investigație făcută de Liliana Calomfir, o tânără jurnalistă cunoscută pentru reportajele ei neobișnuit de îndrăznețe.

Invitați: Dan Chișu, Diana Cavallioti, Mihai Călin 

Acasă, my home (2020)

„Acasă” spune povestea unei familii care a trăit timp de 20 de ani în sălbăticia din Delta Văcărești, până când locul a căpătat statutul de zonă protejată – Parcul Natural Văcărești – primul parc natural urban din România. Timp de patru ani, regizorul Radu Ciorniciuc a urmărit marea aventură prin care a trecut familia Enache: de la o viață în completă armonie cu natura, la traiul plin de provocări din marea junglă urbană a capitalei. Pe măsură ce membrii familiei fac eforturi să se conformeze regulilor civilizației moderne, încercând să păstreze în același timp legătura cu natura și armonia dintre ei, apar întrebări legate de locul lor în lume și felul în care poate arăta viitorul pentru fiecare. 

Secțiunea Documentar 

În cadrul secțiunii Documentar, vor fi difuzate unele dintre cele mai noi documentare realizate în România. 

Bukovina – Țara Oamenilor Fagi, țara iubirii adevărate (2019)

Bucovina, Buchenland, Bukowina, Bukovina, Bukovyna – în română, germană, poloneză, maghiară sau ucraineană, își trage, de fapt, sorgintea numelui din Buchenland – țara fagilor. În această zonă de Nord a României trăiesc împreună grupuri etnice de o aparte diversitate: români, germani, maghiari, ruși lipoveni, armeni, evrei, greci, italieni, polonezi, ucraineni, hutuli și țigani. 12 comunități care au învățat, de-a lungul istoriei, să trăiască împreună. Despre acest turn al lui Babel pe care Dumnezeu s-a îmbunat să-l milostivească cu bună înțelegere vă vor vorbi 13 bunici bucovinence în lungmetrajul documentar „Bukovina – Țara Oamenilor Fagi, țara iubirii adevărate”.

Invitați: Florin Kevorkian, Irina Margareta Nistor

Fata de aur (2019)

Andreea Răducan este o femeie de succes și una din cele mai mari gimnaste ale României. După ce s-a antrenat și a muncit toată viața pentru titlul de campion Olimpic, aceasta a reușit să câștige medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Sydney din anul 2000. Cu toate acestea, la trei zile după acest câștig, titlul și medalia i-au fost retrase pentru că fusese testată pozitiv pentru pseudoefedrină, substanță care se regăsea în corpul ei din cauza unei pastile pentru răceală, care îi fusese administrată de doctorul ei cu câteva minute înainte de a intra în competiție. 

Casa cu păpuși (2020)

Casa cu Păpuși este o incursiune într-un univers special: vacanța anuală a unor femei de 70 de ani. Departe de bărbați și de lumea dezlănțuită, Cica, Nana și prietenele lor se izolează voluntar într-o vilă de pe Valea Oltului. Împreună, împletesc pofta de viață cu amintirile, melancolia cu veselia, bârfele cu bancurile. 

Invitați: Ileana Crăciun, Elena Laslu, Aura Chindea

Siberia din oase (2019)

Un film dedicat moldovenilor deportaţi în Siberia în perioada stalinistă. Filmul e construit din confesiunile a patru protagoniştilor, care au fost ridicaţi şi trimişi forţat în Siberia, în cel de-al doilea val de deportări, în noaptea din 6 spre 7 iulie 1949. Fiecare episod are o istorie separată. 

30 de ani și 15 minute (2020)

La 30 de ani de la căderea regimului comunist, România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește kilometri de autostradă, dar pe locul întâi la  numărul de morți în accidente rutiere. Antreprenorul Ștefan Mandachi construiește 1 metru de autostradă pe terenul lui, pentru a atrage atenția autorităților care, în ciuda multiplelor promisiuni, nu au reușit în toți acești ani să construiască o autostradă în toată regiunea Moldovei și cheamă populația României la o pauză de 15 minute în semn de protest.

Invitați: Ștefan Mandache, Gabi Suciu 

Eu Geniu Cioclea (2020) 

A sfidat regimurile, a evitat angajarea în producție, și-a făcut un nume de poet în  „samizdatul” subteran al Moscovei, a fost idolul unor întregi generații de literați. A fost comparat cu Vladimir Vasotski, a provocat și a inspirat, a ținut discursuri memorabile din care se reliefa profunde lecturi filozofice, s-a îndrăgostit, s-a însurat, a făcut copii, a divorțat și iar a iubit, și iar a iubit… și-a făcut prieteni și i-a dezamăgit, și-a făcut promisiuni și nu le-a respectat, a băut cât nu a mai putut, și a plecat la ceruri lăsând în urma lui o opera care va tot fi citată. Azi, critici literari își fac doctorate prin a descifra scrisul lui Eugen Cioclea. 

Invitat: Violeta Gorgos

Centenarul Filmului Românesc (2019)

2018-2019, o hartă a României filmice | Centenarul Filmului Românesc a fost unul dintre cele mai importante proiecte din anul Centenarului României Mari, dedicat filmului românesc. O echipă entuziastă din Iași a dus film românesc în localități în care filmul ajunge rar sau deloc, din România, Basarabia și zona Cernăuțiului. Știam ce vom găsi, în majoritatea localităților: un public care nu mai este obișnuit să vadă filme la cinema, pe marele ecran.

Invitați: Irina-Margareta Nistor, Ileana Popovici, Adrian Păduraru, echipa ARTIS. 

Secțiunea S’Curte la SFR 

Ediția a 11-a a Serilor Filmului Românesc conține două seri de scurtmetraje românești. Astfel, cinefilii vor putea viziona vineri,  2 octombrie, de la ora 18.00, în Piața Unirii, următoarele scurtmetraje: 

Opinci | regia: Anton Groves

Bilet de iertare  | regia: Alina Șerban 

Contraindicații | regia: Lucia Chicos

O noapte în Tokoriki | regia:  Roxana Stroe 

Refexii în Est | regia: Andreea Cristina Borțun

Bucureștiul văzut de sus | regia: Andrei Răuțu

Romanian tradition | regia: Pavel Bartoș

Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18.30, în Amfiteatrul Palas, cinefilii vor participa la a doua seara de scurtmetraje, unde vor urmări: 

Albastru și roșu în proporții egale | regia: Georgiana Moldoveanu 

Havana, Cuba | regia: Andrei Huțuleac 

Luna mea |  regia: Claudiu Mitcu 

El iubește ochii mei |   regia: Enxhi Rista

Turnul din Pisa |  regia:  Bogdan Ilieșiu 

Dragă Moș Crăciun |  regia: Bogdan Ilieșiu 

Cadou de Crăciun |  regia: Bogdan Mureșanu 

RESURSE ON-LINE SFR

Facebook

Instagram

Youtube

Parteneri SFR 2020

Inițiat de Asociația Studenților Jurnaliști

Organizat de ARTIS

Finanțat de Ateneul Național din Iași, Primăria Municipiului Iași 

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii

Partener principal Institutul Cultural Român

Asigurător oficial Groupama

Cu sprijinul Uniunea Cineaștilor România

Parteneri oficiali Cinema Ateneu, Palas Mall

Partener ospitalitate Unirea Hotel & SPA

Vinul oficial Gramma

Igienizat de Casa Lebăda

Partener media oficial Europa FM

Mașina Oficială Ford (Ford ATI Iași)

Promovat în rețeaua Wink

Sponsori: Zizin, Fenice Palas, Cafeneaua Piața Unirii, Cuptorul Moldovencei, Cheffa, Glazurai, Vitamin Aqua, Seroussi, Avon, Aurelian Ion, Fabrica de Print, Papucei, Negura, Myosotis

Parteneri: Bistro „La noi”, Klipa.ro, Edith Val, Meat Concept Store, Cafeneaua Noastră, Liceul „Varlaam Mitropolitul”, Art + Design, Aeroportul din Iași, TV5MONDE, Atelier Mihaela Iacob, Gadal Tea, Editura ALL, Cărturești, Jassyro

Parteneri media: AGERPRES, TVR Iași, Radio România Iași, Radio România Cultural, Ziarul de Iași, Iași Fun, AaRC, Viva FM, Cinemaraton, Radio HIT, Zile și Nopți, Suplimentul de cultură, Evenimentul Regional al Moldovei, Munteanu recomandă, inOras.ro, Radio Gold FM, Apollonia TV, Iași TV Life, Tele M, infoiasionline.ro

Gala de deschidere SFR 11: avanpremiera filmului LUCA, de Horațiu Mălăele

Horațiu Mălăele va fi omagiat la Iași, alături de prieteni din cinematografie

Ediția a 11-a a festivalului Serile Filmului Românesc (SFR) se va desfășura în perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2020 și îi este dedicată actorului și regizorului Horațiu Mălăele.

Gala de deschidere va avea loc în Piața Unirii din Iași, miercuri, 30 septembrie, începând cu ora 19.00. În cadrul galei va fi difuzată avanpremiera filmului Luca, în regia lui Horațiu Mălăele. Gala îi va avea ca invitați speciali pe: Horațiu Mălăele, Rodica Mandache, Istvan Teglas, Andi Vasluianu, Irina-Margareta Nistor (Ambasadoare SFR).  

Retrospectiva Horațiu Mălăele include filmele: Moromeții 2 (r. Stere Gulea), Funeralii fericite (r. Horațiu Mălăele), Nunta mută (r. Horațiu Mălăele) și Această lehamite (r. Mircea Daneliuc). Retrospectiva îi va avea ca invitați pe prietenii din cinematografie ai invitatului special: Meda Victor, Mihai Gruia Sandu, Irina-Margareta Nistor ș.a.

Programul complet, informații despre bilete și spații de proiecție, în curând, pe www.festivalsfr.ro. Biletele pentru proiecțiile din SFR 11 vor fi disponibile în curând eventbook.ro

LUCA (2020) – Avanpremieră

Regizor: Horațiu Mălăele

Gen: Dramă

Distribuția: István Teglas, Mădălina Craiu, Andi Vasluianu, Horațiu Mălăele, Rodica Mandache

Luca este un tânăr expat aflat în luptă cu destinul. Întors în țară după 20 de ani, Luca Plătici, interpretat de Istvan Teglas, descoperă o lume pe care nu o mai cunoaște. Cu ajutorul Giuliei (Mădălina Craiu) și a câtorva oameni din fosta sa viață, Luca reușește să își învingă fantomele trecutului și să afle sensul existenței sale.

SECȚIUNI SFR 11

Secțiunea Retrospectiva Horațiu Mălăele

Secțiunea Cele mai bune filme ale anului 2018/2019

Secțiunea Premieră

Secțiunea Documentar

Secțiunea Elisabeta Bostan 

Secțiunea Scurtmetraje

Parteneri SFR 2020

Inițiat de Asociația Studenților Jurnaliști

Organizat de ARTIS

Finanțat de Ateneul Național din Iași, Primăria Municipiului Iași 

Partener principal Institutul Cultural Român

Asigurător oficial Groupama

Cu sprijinul Uniunea Cineaștilor România

Parteneri oficiali Cinema Ateneu, Palas Mall

Partener ospitalitate Unirea Hotel & SPA

Vinul oficial Gramma

Igienizat de Casa Lebăda

Partener media oficial Europa FM

Mașina Oficială Ford (Ford ATI Iași)

Promovat în rețeaua Wink

Sponsori: Zizin, Fenice Palas, Cafeneaua Piața Unirii, Bistro „La noi”, Glazurai, Vitamin Aqua, Seroussi, Avon, Concept Trei, Papucei, Negura, Myosotis

Parteneri: Klipa.ro, Edith Val, Meat Concept Store, Cafeneaua Noastră, Liceul „Varlaam Mitropolitul”, Art + Design, Aeroportul din Iași, TV5MONDE, Atelier Mihaela Iacob, Gadal Tea, Editura ALL

Parteneri media: AGERPRES, TVR Iași, Radio România Iași, Radio România Cultural, Ziarul de Iași, Iași Fun, AaRC, Viva FM, Cinemaraton, Radio HIT, Zile și Nopți, Suplimentul de cultură, Evenimentul Regional al Moldovei, Munteanu recomandă, inOras.ro, Radio Gold FM, Apollonia TV, Iași TV Life, Tele M

© fotografia afișului cu Horațiu Mălăele este realizată de fotograful Florin Ghioca

© grafică realizată de Marius Asiminei

DESPRE SFR

Festivalul SFR este organizat de Asociația ARTIS.

Proiectul este rezultatul pasiunii studenților din Asociația Studenților Jurnaliști din Iași pentru cinematografia românească. Inițiat în 2010, continuat timp de peste un deceniu, cu retrospective, invitați și parteneri din lumea cinematografiei, festivalul a ajuns să fie recunoscut la nivel național de instituțiile reprezentative din mediul cultural.  

Festivalul SFR este unicul de acest profil din țară, dedicat în exclusivitate filmului românesc și a reușit, de-a lungul anilor, să transforme capitala Moldovei într-un pol al cinematografiei românești. Din 2017, Iașul a devenit Țara Filmului Răsare, cu reședința numită #Cinefilia. 

„Din 2010, ne place să promovăm filmul românesc din toate timpurile, iar personalitățile care au fost la festival de-a lungul timpului ne confirmă faptul că inițiativa noastră contează, că publicul vrea să vadă film românesc pe marele ecran și că putem merge cu încredere mai departe.” (echipa SFR)

RESURSE ON-LINE SFR

Facebook

Instagram

Youtube

“Festival. Caut perioadă bună pentru a prinde viață din nou”

În această perioadă, de obicei, eram în ceea ce ne făcea să simțim că trăim la propriu magia filmului. Ne pregăteam să primim invitați, dădeam de știre orașului și țării că începe festivalul, făceam conferința de presă la București (devenită un semn distinctiv al nostru), ne întâlneam cu voluntarii, făceam probe, deschideam ecranul în Piața Unirii, beam multă cafea și trăiam la propriu, filmul nostru.

Situația globală ne aduce poate, și mai mult împreună, prin deciziile luate, prin starea de urgență sau alertă care ne limitează interacțiunea și ne obligă să ne refacem planurile.

Festivalul trebuia să-și vadă ediția în acest an, pe cea de-a 11-a, la început de iunie. Aveam deja locațiile (unele noi chiar), pregăteam infrastructura pentru bilete, gândeam dezbaterile și evenimentele conexe, precum și noi inițiative de a face Iașul să simtă, și mai mult, că este unul dintre orașele în care filmul românesc se redezvăluie, este văzut și discutat chiar cu cei care coboară de pe marele ecran.

Acum suntem la linia de start pentru noi planuri, așteptăm o perioadă bună, noi reglementări clare, ca să putem continua. Deocamdată, cu multe necunoscute, nu ne putem apropia nici de planuri, nici de colaborări. Doar de promisiuni și de agendele noastre comune.

Sperăm, cât de curând, să revenim cu data desfășurării festivalului,

echipa ARTIS

FESTIVALUL SFR A FOST LANSAT LA TEATRUL NAȚIONAL DIN BUCUREȘTI


Invităm cinefilii din toată țara la Iași, la un deceniu de festival dedicat în exclusivitate cinematografiei românești, cu Florin Piersic în prim-plan

          Festivalul redeschide Cinefilia, în perioada 12-16 iunie, iar pe scena cinematografică ieșeană vor fi prezenți actori și regizori, care  au susținut SFR de-a lungul celor nouă ediții.

Miercuri, 5 iunie 2019, pentru a cincea ediție, Festivalul SFR a avut lansarea oficială în capitala țării. Alături de câțiva invitați și parteneri, au fost punctate cele mai importante evenimente și puncte din programul ediției de un deceniu.

Prin parteneriatul cu Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, devenit deja tradiție, conferința a avut loc în Sala Media și a fost mai mult un dialog cu presa și actorii, regizorii, partenerii și echipa. Lansarea de la București vine ca o invitație pentru toți cinefilii și iubitorii de film românesc și transmite mesajul de a nu uita de valorile cinemaului și de dialog. Festivalul se extinde în orașe din țară: Moinești, Vaslui, urmând ca pe harta SFR să apară Timișoara.

Festivalul SFR aduce filmul românesc în inima Moldovei. Ce au spus astăzi invitații speciali la conferința de la TNB

Mă bucur că publicul răspunde invitației noastre în fiecare an, iar anul trecut am avut peste 9000 de spectatori. Ceea ce se întâmplă anul acesta este cu totul special pentru că ne dorim de foarte mult timp să-l avem alături de noi pe cel căruia îi dedicăm ediția de anul acesta și anume Florin Piersic și mă bucur că a ajunge la Iași să se întâlnească cu publicul cinefil. (Andrei Giurgia, director SFR)

Suntem în onorata poziție de a fi gazdele SFR-ului în acest an. Cred că, până la urmă, cultura este o precondiție a luxului și a rafinamentului, motiv pentru care suntem fericiți să oferim un cadru de desfășurare al acestor evenimente speciale. Așteptăm să ajungem și la majoratul acestui festival minunat. Vom inaugura un perete cu cinci stele la Pleiada, prima stea va fi dedicată marelui actor Florin Persic. (Dora Morhan, General Manager  Pleiada Boutique Hotel)

Suntem foarte mândri de această asociere de brand și suntem chiar privilegiați să lucrăm cu o echipă așa frumoasă. Considerăm că valorile în România ar trebui să se susțină reciproc, constant într-un demers cultural, mai ales acum când deținem președinția Uniunii Europene. (Georgeta Dinu, purtător de cuvânt Tarom, transportator oficial SFR)

O să fie câteva zile în care o să ne desprindem de tot ce nu ne place în jurul nostru și o să intrăm cu totul într-o lume cinematografică, unde de câțiva ani încoace, lucrând în mod direct acolo, îmi dau seama cum crește numărul publicului. Festivalul este o întâlnire cu absolut toate generațiile, un fel de fraternizare totală în care nimeni nu mai vrea altceva decât să vadă filme. Eram la Cannes și m-a oprit cineva și a zis că vin și anul ăsta la festival, nu erau din Iași. Se cheamă SFR, dar, de fapt, sunt de dimineață până seara. O întâlnire cu absolut toate generațiile. Aș adăuga o a 11-a poruncă: Să nu uităm, să nu uităm filmul românesc. (Irina-Margareta Nistor, Ambasador Cinematografic SFR)

M-am atașat atât de mult de copiii aceștia, care sunt atât de binevoitori și fac lucruri extraordinare. Se creează o atmosferă extraordinară și vreau să le mulțumesc pentru că fac acest festival al Filmului Românesc, unde avem ocazia să ne întâlnim și noi, cei care ne vedem mai rar. (Ileana Popovici, actriță)

Filmam cu Florin Piersic în Trandafirul galben, mergeam cu el la o producție, am fost duși acolo de o mașină de salvare. În drum, era un accident și drumul era blocat. Ne-a prins un polițist și s-a uitat în spate și când i-am zis că avem spectacol, acesta a fluierat și am trecut de coloană. Am amintiri foarte frumoase cu el, l-am sunat și l-am asigurat că vom povesti împreună la Iași despre ele. (Ion Dichiseanu, actor)

La Iași, am cântat acum 12 ani și nu pentru publicul larg. Aș vrea să spun că ceea ce facem noi este mai mult decât muzică, mai ales în cadrul festivalului, este vorba mai mult de o stare și starea noastră are de-a face cu ceea ce simțim când ajungem la locul respectiv. Iașul,  pentru trupa mea, este un oraș minunat, sunt fericiți că vom concerta la Iași. A existat o atracție, anul acesta a existat o atracție doar spre muzica de film. Am un film de cinci minute, The story of my people, un moment unde am o compoziție instant pian-nai-cahon, compun ceva instant, sper să livrăm 100 la sută din tot sufletul nostru, să livrăm ce știm noi să facem mai bine. (Damian Drăghici, artist)

Filmele pe care le-am produs au ajuns mai des la Iași decât am ajuns eu în 30 de ani.

Mă bucur să fiu la Iași, cu trei filme pe care le reprezint și să aduc Ursul de Aur al Adinei Pintilie, împreună cu ea, la Touch me not. (Gabi Suciu, producătoare de film)

Când am fost sunat de echipa SFR, chiar îmi doream să ajung din nou la Iași, așteptam un telefon de la ei. Nici nu vă dați seama cât bine faceți, de fapt, creând astfel de evenimente. Abia aștept să ajung la Tiki Village, un loc nemaipomenit, mi-a plăcut tot, de la calitatea publicului, la calitatea locului, abia aștept să gust din emoția acelui loc și să mă bucur de festival. (Iura Luncașu, regizor)

Când se vorbește despre film mondial, în lume, spui Cannes, Berlin. În România, când vorbești despre film, spui SFR. (Cristian Radu Nema, fotograf oficial la Cannes, regizor)

Live de la conferință, part I, <a href="http://”>aici.

Live de la conferință, part II, <a href="http://”>aici.

CE SE VA ÎNTÂMPLA LA IAȘI – 12-16 IUNIE 2019

În cele opt spații de proiecție, vor rula 30 de filme românești, în prezența a peste 70 de invitați. Pe lângă proiecțiile de film, vor avea loc și două expoziții de fotografie, un eveniment-dezbatere, intitulat SOS Monumente și un concert aniversar Damian & Brothers.

De peste cinci ediții, Ambasadorul cinematografic al Festivalului SFR este Irina-Margareta Nistor.

Epava, Parking, Sunset, Faci sau taci, Guvernul copiilor 3D, Maria – inima României, Popeasca și Cap și pajură sunt filmele care vor rula în premieră în cadrul festivalului de film.  

Expoziții SFR 10

Regina Maria, ambasador irezistibil al istoriei și artei populare românești

Producție: Muzeul Județean de Istorie Brașov și Asociația Forums

Deschisă în perioada 12 – 26 iunie 2019

Parcul Regele Ferdinand din fața Palatului Roznovanu Iași

Florin Piersic „Reverență”

Deschisă în perioada 12 iunie – 12 iulie 2019

Galeria Regală de Artă, Ateneul Național din Iași

Expoziția aniversară SFR | Un deceniu de film românesc la Iași

Deschisă în perioada 12 iunie – 12 iulie 2019

Galeria Veche, Ateneul Național din Iași

SECȚIUNI SFR 10

Secțiunea Retrospectiva Florin Piersic

Secțiunea Cele mai bune filme ale anului 2018/2019

Secțiunea Centenar

Secțiunea Premieră

Secțiunea Documentar

Secțiunea Filme cu cei mai mulți spectatori

Secțiunea Scurtmetraj  – „S’Curte și la FIX”

(Spații de proiecție: Piața Unirii, Ateneul din Iași, Amfiteatrul Palas, Casa de Cultură a Studenților, Tiki Village, Pleiada SPA, The Trumpets și Hala FiX).

La un deceniu de film românesc la Iași, pe marele ecran din Piața Unirii, vor fi proiectate șase dintre filmele în care joacă Florin Piersic, actorul căruia îi este dedicată această ediție.

 În deschiderea festivalului, va avea loc proiecția filmului de suflet al actorului, Parașutiștii (1972), în care Luncan, un comandant de parașutiști aspru și intransigent, își neglijează soția și copilul în favoarea meseriei. Retrospectiva Florin Piersic include filmele: De-aș fi… Harap-Alb (1965), Haiducii lui Șaptecai (1971), Elixirul tinereții (1975), Pintea (1976), Colierul de turcoaze (1985). Filmele din Retrospectiva Florin Piersic vor fi vizionate pe marele ecran din Piața Unirii din Iași (open air), în perioada 12-16 iunie, de la ora 21.00, cu excepția Serii de Gală, care va începe la ora 20.30.

„Florin Piersic este cel mai carismatic actor român, care în cei peste 60 de ani de carieră cinematografică a reușit să demonstreze că are un talent indiscutabil și nu este doar o prezență spectaculoasă, de altfel, extrem de rară în peisajul colegilor de breaslă.” (Irina-Margareta Nistor, Ambasador SFR)

„După reverențele pe care le-am făcut pentru Mircea Daneliuc, George Mihăiță, Mircea Diaconu, Victor Rebengiuc, Cristian Mungiu, acum a venit timpul să-i dedicăm ediția unuia dintre cei mai iubiți actori ai tuturor generațiilor – Florin Piersic. Este un actor atât de complex, încât am stat să analizăm fiecare detaliu legat de filme și proiecții. De altfel, este pentru prima dată când vom avea, seară de seară, proiecții open air, în Piața Unirii.” (Andrei Giurgia, Director SFR)