ZIUA 3: Echipa filmului “Faci sau taci” a adunat peste 200 de spectatori la Tiki Village, pe malul lacului Veneția

Ileana Popovici și Ioana Pavelescu

Diversitatea programului din a treia zi de festival SFR a adus la un loc nostalgici ai filmului românesc, dar și iubitori de noutăți cinematografice. Filmul Osândaface parte din Secțiunea Centenar și a fost proiectat la Sala Teatru la CUB a Teatrului Național din Iași, în prezența Ioanei Pavelescu și a Ilenei Popovici.

La proiecția filmului Distanța dintre mine și mine a participat Dana Bunescu. A povestit publicului despre cum a lucrat la acest documentar, din rolul de co-autor. Invitata a spus că poetele Nina Casian și Magda Isanos merită un întreg serial, nu numai un documentar.

Proiecția filmului Faci sau taci (r: Iura Luncașu) s-a desfășurat pe malul lacului Veneția, la Tiki Village. Într-o atmosferă relaxantă, invitații au povestit cu publicul despre producția la care au lucrat și care i-a îmbogățit cu o experiență unică.

“E extrem de important să facem filme, dar și să ajungem la public. Când auzi un nume ca Sandra Izbașa, îți stârnește curiozitatea pentru cinema.” (Iura Luncașu)

“Mă bucur că fac parte din acest proiect, și pentru că am fost obișnuită și învățată să respect instrucțiunile în gimnastică, am urmat întocmai și instrucțiunile lui Iura Luncașu și a ieșit filmul acesta.” (Sandra Izbașa)

“Venind din lumea modeling-ului, e și o premieră pentru mine. E primul meu film și îi mulțumesc lui Iura Luncașu pentru că a avut ochi și pentru mine. Sper că de acum o să fie mai mult pentru mine.” (Cristina Visterneanu)

 “S-a legat o prietenie între noi toți, am fost o gașcă pe cinste. Ne-am distrat la acest film, deși majoritatea filmărilor au fost de noapte. Am întâmpinat și frig, dar am râs foarte mult.” (Ana Baniciu)

,,Eu am început colaborarea cu Iura Luncașu în urmă cu 15 ani. Primul meu casting l-am dat cu Iura, deși aveam legătură doar cu sportul. De atunci, am hotărât că vreau să fiu actor.” (Augustin Viziru)

Irina-Margareta Nistor: “Acesta este Secretul fericirii: să mergem la cinema”

Producția Secretul Fericirii  a adunat, la Amfiteatrul Palas, peste 100 de spectatori. Regizorul și actorul Vlad Zamfirescu a primit, din partea Irinei-Margareta Nistor, aprecieri: “Mulți actori au încercat și regia, dar ție chiar ți-a ieșit”. Ambasadorul SFR a mai adăugat că acesta este Secretul fericirii: să mergem la cinema.

Recitalul Florin Piersic…Pur și simplu! s-a desfășurat la Cinema Victoria și a adunat peste 1.000 de spectatori de toate vârstele. Spectacolul este propunerea Ateneului Național din Iași în cadrul Festivalului Serile Filmului Românesc, în cadrul căruia este partener cultural și co-organizator. Timp de peste trei ore, Florin Piersic a fost centrul atenției și a stârnit bucurie, lacrimi și emoție.

Cine-concertul marca Foley’Ala & Irina-Margareta Nistor a fost o premieră pentru Iași și a adunat la Ateneul din Iași peste 70 de spectatori. Materialul cinematografic păstrat din proiectul filmului documentar România Etnografică al lui Dem Demetrescu a fost prezentat ca o proiecție specială, însoțită de o altă premieră – Cine-concert Irina-Margareta Nistor & Foley’Ala.

Documentarul România etnografică, început ca un proiect cinematografic care urma să ilustreze atlasul cu același nume din 1938, nu a fost niciodată finalizat. S-au păstrat fragmente de material brut, care conțin animații și filmări documentare. Mulțumită eforturilor inițiatorului Adrian Buga de recuperare a operei lui Dem, cine-concertul include, sub forma unei colecții de material fragmentar prezentat în premieră, cu acompaniament muzical original, tot ceea ce s-a conservat din rolele de film ale lui Dem: animația materialului grafic din atlasul România etnografică, o versiune nefinalizată a desenului animat Capra cu trei iezi și o serie de filmări documentare cu caracter de studiu socio-economic și de promovare turistică a României.

SCurte și la FIX – scurtmetrajul Fără apărare (r: Andu Miron) a câștigat trofeul SFR 10, iar scurtmetrajul Taxi de Niro (r: Ionuț Lucian Rusu) a câștigat cel de-al doilea trofeu, oferit de Irina-Maragreta Nistor, pentru scenariu și rolul principal al taximetristului.

Au fost prezentate zece scurtmetraje în competiție și cinci în afara competiției. Invitat special a fost Ali Amir, actorul din Un pas în urma serafimilor, care acum a venit în postura de regizor de scurtmetraje.

Secțiunea a fost susținută de Strunga Winery & Negura, în colaborare cu Teatru FIX.

Festivalul SFR continuă până pe 16 iunie. Programul poate fi consultat aici: www.festivalsfr.ro/program.

A doua zi de Festival SFR: Tudor Giurgiu a lansat Parking la Iași, cu peste 250 de spectatori

A doua zi de festival a adunat peste 250 de spectatori la avanpremiera celui mai recent lungmetraj a lui Tudor Giurgiu – Parking.

Filmul Parking, adaptarea romanului Apropierea, de Marin Mălaicu-Hondrari, a adus față în față publicul ieșean și o parte din echipa filmului. Carmen Florescu, Mihai Smarandache, Tudor Giurgiu și Marin Mălaicu-Hondrari au vorbit despre provocarea cea mai mare de pe platourile de filmare – colaborarea cu actorii spanioli de talie internaţională. Mihai Smarandache, cel care interpretează rolul principal, a spus că cea mai semnificativă realizare a fost că într-o lună a reușit să învețe limba spaniolă.

Tudor Giurgiu: “Se va face Moromeții 3”

Filmul Moromeții 2, în regia lui Stere Gulea, a fost vizionat aseară la Amfiteatrul Palas, alături de Tudor Giurgiu, producătorul filmului și Toma Cuzin, actorul care îl joacă pe Oauăbei. La sesiunea de întrebări și răspunsuri, Tudor Giurgiu a afirmat că se lucrează și la filmul Moromeții 3: „Într-adevăr, va fi și un Moromeții 3. Sâmbăta aceasta voi citi scenariul”.

Haiducii lui Șaptecai, film regizat de Dinu Cocea, a fost proiectat în cea de-a doua seară de festival, la Cinema Victoria, în prezența actorului Florin Piersic, a Irinei-Margareta Nistor și a actrițelor Ioana Pavelescu și Natașa Raab. „V-o prezint pe cea mai minunată doamnă a filmului românesc, Irina-Margareta Nistor. Fără dumneaei, filmul românesc nu are valoare și o să o întâlniți și la ediția a 10-a, a 11-a, a 12-a și tot așa”, a spus Florin Piersic, la proiecția filmului Haiducii lui Șaptecai.

Proiecția filmului Caisă s-a desfășurat în prezența regizorului Alexandru Mavrodineanu, care a povestit spectatorilor că a lucrat aproape zece ani la producție și post-producție. Filmul a emoționat, fiind povestea adevărată a unui unui antrenor de box (Dumitru Dobre) aflat la sfârşitul carierei, care lucrează pentru a transforma un grup de copii din medii defavorizate în următorii campioni de juniori. Deziluzionat, dar perseverent, antrenorul Dobre îşi pune speranţele într-un puşti talentat de 13 ani, poreclit Caisă (Cristian Palcuie).

SOS MONUMENTE la Hala FIX

 Dezbaterea de la Hala FIX a adunat personaje importante din domeniu: Nicolae Pepene (Directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov), Bobi Apăvăloaei (Consilier în Cadrul Direcției Județene pentru Cultură Iași, arheolog medievist, cercetător la Academia Română), Irina-Margareta Nistor (Ambasador SFR, critic de film), Eugen Vaida (Inițiatorul proiectului Ambulanța pentru Monumente). Dezbaterea a fost moderată de Andrei Giurgia și a conținut reportajele PRO TV (România, te iubesc!) despre monumente și cinematografele de stat. Senatorul Dan Lungu (Membru în Comisia de Cultură a Senatului României) a fost reprezentat de consilierii cabinetului parlamentar și s-au adus în discuție problemele din comunicarea cu instituțiile statului atunci când vine vorba de monumente și interpelările pe seama stării acestora.

„Noi nu avem un program de lucrări de întreținere a unui monument gata restaurat. Dacă nu avem un astfel de program și nu se intervine asupra monumentului, în 10 ani va avea din nou nevoie.” (Bobi Apăvăloaei)

„Există o cultură a filmului. Noi, în toată goana asta după 90, am pierdut aceasta cultură. Eu cred în puterea cinemaului în continuare. Vizionarea unui film de acasă nu se compară cu experiența vizionarii în cinematograf.” (Nicolae Pepene)

„Lumea începe să înțeleagă valoarea patrimoniilor. Patrimoniul industrial este însă mai greu de înțeles. Aș vrea sa îl acceptăm și pe acesta, însă, ca formă de monument istoric.” (Eugen Vaida)

„E un proiect de coeziune a comunității. Dacă e vorba de un monument privat, societatea nu se va mobiliză să-l salveze. De aceea lucram pe bisericuțe, deoarece comunității îi pasă de aceste mici monumente. În general, monumentele sunt mici pentru că lucrăm cu voluntari.” (Eugen Vaida)

„Eu nu sunt deloc optimist. Mi se pare că nu există nicio viziune asupra a ceea ce înseamnă monumentele istorice. Mi se pare că noi pierdem în fiecare zi monumente. Pariul nostru, la Râșnov, de exemplu, e să demonstrăm, chiar și în condiția în care cetatea noastră va fi distrusă, ca un monument poate trăi și fără să fie restaurat, de aici și numele proiectului nostru – cetatea vie.”(Nicolae Pepene)

„Presa este foarte săritoare când este vorba despre reabilitarea monumentelor, ei pun presiune pe Ministerul Culturii. Aceste dezbateri sunt foarte utile, așadar.” (Eugen Vaida)

A treia zi de festival a început cu o lansare de carte-eveniment la Primăria Municipiului Iași: Papa Francisc în Grădina Maicii Domnului, de Cristian Radu Nema. Este un album-eveniment, apărut la Editura INTEGRAL, care vine să mențină vie bucuria vizitei Papei – o prelungire a acesteia. La lansare au participat fotograful Cristian Radu Nema, Primarul Municipiului Iași, Directorul Editurii Integral.

Programul festivalului: www.festivalsfr.ro.

Detalii, fotografii, video: www.facebook.com/serilefilmuluiromanesc.

Gala SFR din 12 iunie cheamă ieșenii pe covorul roșu, alături de Florin Piersic

Florin Piersic este invitatul special al serii și va deveni Cetățean de Onoare, în fața a mii de ieșeni

        Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR) invită ieșenii la Gala din 12 iunie, ce marchează un deceniu de festival la Iași, dedicat în exclusivitate filmului românesc. Invitatul special este Florin Piersic, alături de care vor fi invitații cărora li s-au dedicat edițiile anterioare ale SFR. La inițiativa echipei festivalului, Maestrul va deveni Cetățean de Onoare și va primi titlul de la Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași, alături de Irina-Margareta Nistor, Ambasadorul Cinematografic SFR, care a și semnat motivația pentru acordarea titlului.

Gala va începe la ora 20.30, în Piața Unirii din Iași, unde va fi instalat marele ecran pentru întreaga Retrospectivă Florin Piersic, ce se va desfășura până duminică, 16 iunie.

Cele mai importante momente ale zilei și serii de Gală SFR 10 – 12 iunie 2019

ROMFILATELIA – va fi lansată o ediție specială de plicuri și timbre, dedicate unui deceniu de Festival SFR.

The Wall of Fame – primul de acest fel, realizat de către un hotel, pentru valorile românești autentice. Florin Piersic va primi prima stea dintre cele cinci. Proiectul este unul de lungă durată și își propune să aducă la un loc cele mai importante cinci personalități din societatea românească.

Reverență prin Fotografie – Expoziția de Fotografie de la Ateneul din Iași în onoarea lui Florin Piersic. Galeria Regală găzduiește expoziția cu cele mai importante momente din viața actorului.

Covor roșu – de la ora 20.30, publicul este invitat să participe la o sesiune de autografe și fotografii pe covorul roșu din Piața Unirii din Iași.

Premiul Institutului Cultural Român (ICR) pentru Florin Piersic. Pentru a cincea ediție, ICR oferă Premiul de Excelență pentru invitatul special al SFR.

Cetățean de Onoare – la inițiativa SFR, Primăria Municipiului Iași îi acordă Maestrului Florin Piersic titlul de Cetățean de Onoare al orașului Iași.

Andra Botez – va avea un recital de bun venit pentru Florin Piersic și invitații Galei SFR 10, la Cafeneaua Piața Unirii.

Imn – SFR lansează un imn, realizat în totalitate din frânturi audio din filme românești, cu vocea lui Florin Piersic. Realizator: Alex Golunga.

Cupluri de film – poveștile de dragoste care au început cu un film sunt sărbătorite la Gala SFR 10. Tricourile personalizate și onoarea de a sta pe scenă, povestind momentul filmic – acesta este cadoul SFR pentru cei îndrăgostiți de film, la zece ani.

Filmul preferat al lui Florin PiersicParașutiștii va fi proiectat în seara de 12 iunie, fiind unul dintre filmele de suflet ale actorului.

IAȘI. 12-16 IUNIE 2019

În cele opt spații de proiecție, vor rula 30 de filme românești, în prezența a peste 70 de invitați. Pe lângă proiecțiile de film, vor avea loc și două expoziții de fotografie, un eveniment-dezbatere, intitulat SOS Monumente și un concert aniversar Damian & Brothers.

Epava, Parking, Sunset, Faci sau taci, Guvernul copiilor 3D, Maria – inima României, Popeasca și Cap și pajură sunt filmele care vor rula în premieră în cadrul festivalului de film.  

Expoziții SFR 10

Regina Maria, ambasador irezistibil al istoriei și artei populare românești

Producție: Muzeul Județean de Istorie Brașov și Asociația Forums

Parcul Regele Ferdinand din fața Palatului Roznovanu Iași

Florin Piersic „Reverență”

Galeria Regală de Artă, Ateneul Național din Iași

Expoziția aniversară SFR | Un deceniu de film românesc la Iași

Galeria Veche, Ateneul Național din Iași

SECȚIUNI SFR 10

Secțiunea Retrospectiva Florin Piersic

Secțiunea Cele mai bune filme ale anului 2018/2019

Secțiunea Centenar

Secțiunea Premieră

Secțiunea Documentar

Secțiunea Filme cu cei mai mulți spectatori

Secțiunea Scurtmetraj  – „S’Curte și la FIX”

(Spații de proiecție: Piața Unirii, Ateneul din Iași, Amfiteatrul Palas, Casa de Cultură a Studenților, Tiki Village, Pleiada SPA, The Trumpets și Hala FiX).

La un deceniu de film românesc la Iași, pe marele ecran din Piața Unirii, vor fi proiectate șase dintre filmele în care joacă Florin Piersic, actorul căruia îi este dedicată această ediție.

 În deschiderea festivalului, va avea loc proiecția filmului de suflet al actorului, Parașutiștii (1972), în care Luncan, un comandant de parașutiști aspru și intransigent, își neglijează soția și copilul în favoarea meseriei. Retrospectiva Florin Piersic include filmele: De-aș fi… Harap-Alb (1965), Haiducii lui Șaptecai (1971), Elixirul tinereții (1975), Pintea (1976), Colierul de turcoaze (1985). Filmele din Retrospectiva Florin Piersic vor fi vizionate pe marele ecran din Piața Unirii din Iași (open air), în perioada 12-16 iunie, de la ora 21.00, cu excepția Serii de Gală, care va începe la ora 20.30.

„Florin Piersic este cel mai carismatic actor român, care în cei peste 60 de ani de carieră cinematografică a reușit să demonstreze că are un talent indiscutabil și nu este doar o prezență spectaculoasă, de altfel, extrem de rară în peisajul colegilor de breaslă.” (Irina-Margareta Nistor, Ambasador SFR)

„După reverențele pe care le-am făcut pentru Mircea Daneliuc, George Mihăiță, Mircea Diaconu, Victor Rebengiuc, Cristian Mungiu, acum a venit timpul să-i dedicăm ediția unuia dintre cei mai iubiți actori ai tuturor generațiilor – Florin Piersic. Este un actor atât de complex, încât am stat să analizăm fiecare detaliu legat de filme și proiecții. De altfel, este pentru prima dată când vom avea, seară de seară, proiecții open air, în Piața Unirii.” (Andrei Giurgia, Director SFR)

DESPRE SFR

Festivalul SFR este organizat de Asociația ARTIS.

Proiectul este rezultatul pasiunii studenților din Asociația Studenților Jurnaliști din Iași pentru cinematografia românească. Inițiat în 2010, continuat timp de nouă ani cu retrospective, invitați și parteneri din lumea cinematografiei, festivalul a ajuns să fie recunoscut la nivel național de instituțiile reprezentative din mediul cultural.  

Festivalul SFR este unicul de acest profil din țară, dedicat în exclusivitate filmului românesc și a reușit, de-a lungul anilor, să transforme capitala Moldovei într-un pol al cinematografiei românești. Din 2017, Iașul a devenit Țara Filmului Răsare, cu reședința numită #Cinefilia.

„Din 2010, ne place să promovăm filmul românesc din toate timpurile, iar personalitățile care au fost la festival de-a lungul timpului ne confirmă faptul că inițiativa noastră contează, că publicul vrea să vadă film românesc pe marele ecran și că putem merge cu încredere mai departe.” (echipa SFR)

Ediția a 9-a a festivalului Serile Filmului Românesc a atras peste 8.000 de spectatori la cele peste 30 de evenimente dedicate filmului românesc. În cele cinci zile de festival, Iașul a găzduit peste 60 de invitați din cinematografia românească, în cinci locații permanente (Piața Unirii, Ateneul din Iași, Amfiteatrul Palas, Casa de Cultură a Studenților, Tiki Village și Hala FiX).

PERSONALITĂȚI CARE AU FOST LA SFR

2010: Tudor Giurgiu, Florin Șerban și Igor Cobileanski;

2011: Victor Rebengiuc, Alexandru Maftei, Dana Voicu, Șerban Marinescu, Mircea Silaghi și Tudorel Filimon;

2012: Sergiu Nicolaescu, Vladimir Găitan, Sergiu Voloc, Vlad Logigan, Dan Chișu, Alexandru Oreste Scarlat Teoderescu, Magda Catone, Paul Ipate și Virgiliu Mărgineanu;

2013: Natașa Raab, Diana Dumitrescu, Cătălin Cucu, Adrian Sitaru și Irina Margareta Nistor;

2014: Mircea Daneliuc, Stere Gulea, Draga Olteanu-Matei, Olimpia Melinte, Ștefan Bănică Jr., Oana Sîrbu, Valentin Popescu, Cecilia Bârbora, Mihai Constantin și Dionisie Vitcu;

2015: George Mihăiță, Vladimir Găitan, Ileana Popovici, Irina Margareta Nistor, Tudor Giurgiu, Emilian Oprea, Dorian Boguță, Adrian Păduraru, Teodora Mareș, Andrei Duban, Ion Nedelcu, Teodor Corban;

2016: Mircea Diaconu, Irina Margareta Nistor, Ileana Popovici, Șerban Marinescu, Dan Pița, Radu Gabrea, Ion Bârlădeanu, Laurențiu Damian, Toma Cuzin, Cristian Comeagă, Vlad Păunescu, Tudor Chirilă, Crina Tofan, Adrian Titieni, Alina Grigore, Robi Urs, Dorel Vişan, Medeea Marinescu, Liana Tatos, Dragoş Zămoşteanu, Elisabeta Bostan, Oana Giurgiu, Ana Maria Moldovan, Liviu Pintileasa și alte 36 de nume de referință ale cinematografiei românești;

2017: Cristian Mungiu, Nae Caranfil, Vlad Ivanov, Irina-Margareta Nistor, Dorian Boguță, Tudor Istodor, Izabela Moldovan-Bostan, Elisabeta Bostan, Daniel Sandu, Daniel Busuioc, Dorel Vișan, Diana Cavallioti, Dorian Boguță, Nicolae Mărgineanu, Ileana Popovici, Maria Obretin, Laura Vasiliu, Igor Cobileanski, Ion Sapdaru, Maria Popistașu, Constantin Pușcașu, Ion Bîrlădeanu, Ioana Flora, Emanuel Pârvu, Bianca Brad, Tania Popa, Dionisie Vitcu, Alexandru Giboi, Cristina Flutur, Maria Drăguș, Adrian Titieni, Andrei Dăscălescu, Maria Dinulescu, Mircea Radu Iacoban, Anamaria Marinca, Costel Cașcaval, Ion Dichiseanu, Manuela Hărăbor, Petru Ciubotaru, Miruna Bilei ș.a.

2018: Victor Rebengiuc, Irina-Margareta Nistor, Vlad Ivanov, Ileana Popovici, Simona Bondoc, Stere Gulea, Mihai Șora, Luiza Palanciuc Șora, Daniel Sandu, Șerban Pavlu, Emanuel Pârvu, Georgiana Saizescu, Cătălin Saizescu, Magda Catone, Paula Chirilă, Diana Dumitrescu, Gheorghe Visu, Iura Luncașu, Ștefan Iancu, Cristian Bota,  Ali Amir, Alec Secăreanu, Ciprian Mega, Dan Hurduc, Olimpia Melinte, Flavia Hojda, Ana Maria Moldovan, Valeriu Andriuță, Josif Demian, Andrei Crețulescu, Lorena Oltean, Liviu Tofan, Nicolae Pepene ș.a.

PREMII

Proiectul Serile Filmului Românesc a fost premiat trei ani consecutiv (2016, 2017, 2018) de către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la deschiderea anilor universitari (2016-2017, 2017-2018, 2018-2019), în cadrul concursului de proiecte inițiate și organizate de ONG-uri.

RESURSE ONLINE SFR

Facebook: https://www.facebook.com/serilefilmuluiromanesc

Instagram: https://www.instagram.com/serilefilmuluiromanesc/

Youtube: Serile Filmului Românesc

Vezi de ce #festivalSFR l-a propus pe Florin Piersic Cetățean de Onoare al Iașului. Semnează Irina-Margareta Nistor (Ambasador SFR)

Florin Piersic – propunere pentru titlul de cetățean de onoare al Municipiului Iași

Florin Piersic este cel mai carismatic actor român, care în cei peste 60 de ani de carieră cinematografică a reușit să demonstreze că are un talent indiscutabil și nu este doar o prezență spectaculoasă, de altfel,  extrem de rară în peisajul colegilor de breaslă. 

S-a născut la 27 ianuarie 1936 și a absolvit IATC-ul în 1957, a jucat în piese de o mare anvergură, rămânând în memoria publicului cu rolurile din „Oameni și șoareci” sau „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, în „Tragedia optimistă”, „Discipolul diavolului” sau „Orfeu în Infern”, iar recent, după Revoluție, de peste un deceniu, în „Străini în noapte”, montat special pentru el de imensul Radu Beligan. În cinema a debutat sub bagheta unui mare regizor francez Louis Daquin, care a intuit harul său pentru rolurile de compoziție, în „Ciulinii Bărăganului”, care a fost prezentata și la Cannes. Ion Popescu-Gopo l-a îndrăgit, devenindu-i unul dintre colaboratorii fetiș, încă din 1959, cu „O poveste ca-n basme”, ca mai apoi să-i ofere partituri aparte în „Pași spre lună” și neuitatul „De-aș fi Harap-Alb”. A împărțit afișul cu Jean Marais, omologul său francez, în „Șapte băieți și o ștrengăriță”. A fost ales pentru coproducțiile istorice „Bătălia pentru Roma” și „Columna”. A intrat apoi în pielea haiducului, devenind prototipul său absolut, pentru regizorul Dinu Cocea, care îi oferă și eroul preferat, locotenent-colonelul de aviație militară, Alexandru Luncan,  protagonistul din „Parașutiștii”, din 1972. 

E solicitat pentru serialul „Un august în flăcări”, semnat de doi realizatori de marcă ai României, Dan Pița și Alexandru Tatos. Va cânta în „Eu, tu și Ovidiu” al lui Geo Saizescu. Este o adevărată vedetă, îndrăgit de ieșeni care umplu sălile, până la refuz, la fiecare spectacol al său sau la recentul one  man show. Înregistrează piese de teatru radiofonic. Prin filmele sale e binecunoscut pe mai multe continente, chinezii fiind printre marii și numeroșii săi admiratori. Moderează emisiuni TV și îi sunt dedicate nenumărate, e solicitat pentru scheciuri și piese de teatru pentru micul ecran. Este un povestitor , fără egal, și o fermecătoare prezență princiară.      

(Irina-Margareta Nistor, Ambasador SFR)

Cele mai iubite filme cu Florin Piersic vor fi proiectate pe marele ecran din Piața Unirii (12-16 iunie)

Retrospectiva Florin Piersic în Piața Unirii din Iași (12-16 iunie 2019)

          În 2019, anul aniversar SFR, aduce la Iași Retrospectiva Florin Piersic. La un deceniu de film românesc la Iași, pe marele ecran din Piața Unirii, vor fi proiectate șase dintre filmele în care joacă Florin Piersic, actorul căruia îi este dedicată această ediție. Festivalul redeschide Cinefilia în perioada 12-16 iunie, iar pe scena cinematografică ieșeană vor fi prezenți actori și regizori, care  au susținut SFR de-a lungul celor nouă ediții.

     În deschiderea festivalului, va avea loc proiecția filmului de suflet al actorului, Parașutiștii (1972), în care Luncan, un comandant de parașutiști aspru și intransigent, își neglijează soția și copilul în favoarea meseriei.  Retrospectiva Florin Piersic include filmele: De-aș fi… Harap-Alb (1965), Haiducii lui Șaptecai (1971), Elixirul tinereții (1975), Pintea (1976), Colierul de turcoaze (1985). Filmele din Retrospectiva Florin Piersic vor fi vizionate pe marele ecran din Piața Unirii din Iași (open air), în perioada 12-16 iunie, de la ora 21.00, cu excepția Serii de Gală, care va începe la ora 20.30.

“Florin Piersic este cel mai carismatic actor român, care în cei peste 60 de ani de carieră cinematografică a reușit să demonstreze că are un talent indiscutabil și nu este doar o prezență spectaculoasă, de altfel, extrem de rară în peisajul colegilor de breaslă.” (Irina-Margareta Nistor, Ambasador SFR)

“După reverențele pe care le-am făcut pentru Mircea Daneliuc, George Mihăiță, Mircea Diaconu, Victor Rebengiuc, Cristian Mungiu, acum a venit timpul să-i dedicăm ediția unuia dintre cei mai iubiți actori ai tuturor generațiilor – Florin Piersic. Este un actor atât de complex, încât am stat să analizăm fiecare detaliu legat de filme și proiecții. De altfel, este pentru prima dată când vom avea, seară de seară, proiecții open air, în Piața Unirii.” (Andrei Giurgia, Director SFR)

DESPRE FILME

De-aș fi… Harap-Alb (1965)

Regizor: Ion Popescu-Gopo

Durată: 91 minute

Gen: Fantastic

Rating: Audiență generală

Distribuție: Chris Avram, Emil Botta, Florin Piersic, Irina Petrescu, Puiu Călinescu, Anca Pandrea, Constantin Codrescu, Fory Etterle, George Demetru

Filmul, în regia lui Ion Popescu-Gopo, este o ecranizare după basmul Povestea lui Harap-Alb și prezintă o parodie, interpretată într-o manieră liberă. De-aș fi… Harap-Alb urmărește povestea fiului de Crai, care parcurge un drum inițiatic, de la inocență la maturitate.

Haiducii lui Șaptecai (1971)

Regizor: Dinu Cocea

Gen: Aventuri, Istoric

Durată: 86 minute

Rating: Audiență generală

Distribuție: Florin Piersic, Aimée Iacobescu, Marga Barbu, Jean Constantin, Toma Caragiu, Colea Răutu

Domnița Ralu are nevoie de un milion de galbeni pentru a cumpăra de la Viena o colecție de bijuterii. Pentru a-i satisface dorința, domnitorul fanariot instituie birul văcăritului, ducând la sărăcirea poporului.

Elixirul tinereții (1975)

Regizor: Gheorge Naghi

Durată: 90 minute

Gen: Dramă

Rating: Audiență generală

Distribuție: Florin Piersic, Anna Szeles, Melania Cârje, Stela Popescu, Mihai Fotino, Marin Moraru, Alexandru Matei, Ștefan Tapalagă, Ștefan Mihăilescu Brăila, Gheorghe Naghi, Aurel Cioranu, Dorina Done

Profesorul gerontolog Titus Rotuna inventează o licoare care are fantasticul efect de a întineri și astfel descoperă elixirul tinereții. El testează această descoperire pe el însuși și, văzând efectele, oferă elixirul și unor colegi de generație.

Pintea (1976)

Regizor: Mircea Moldovan

Durată: 94 minute

Gen: Aventură, Dramă, Istoric

Rating: Audiență generală

Distribuție: Florin Piersic, Nae Mazilu, Maria Ploae, Constantin Diplan, Colea Răutu, Ovidiu Schumacher, Eugenia Bosânceanu, Constantin Băltărețu

Ofițerul român Grigore Pintea se întoarce în satul natal din Maramureș la începutul secolului al XVIII-lea și părăsește armata austriacă, după ce află de nedreptățile săvârșite de oamenii grofului Bartolok. După plecarea sa, viteazul se dedică unei cauze nobile, care îi ia viața, dar îl înveșnicește în glorie.

Colierul de turcoaze (1986)

Regizor: Gheorghe Vitanidis

Gen: Aventuri

Durată: 92 de minute

Rating: Audiență generală

Distribuție: Florin Piersic, Jean Constatin, Alexandru Repan, Ion Besoiu, Marga Barbu, Alexandru Arșinel

Colierul de turcoaze este un film românesc din 1986, regizat de Gheorghe Vitanidis, cel de-al cincilea film din seria Mărgelatu. Acțiunea se petrece în Muntenia, în perioada de dinaintea Revoluției de la 1848. Răpirea unui bancher vienez și a fiicei sale amenință să declanșeze un scandal diplomatic, ce s-ar putea solda cu intrarea armatelor austriece în țară.

DESPRE SFR

Festivalul SFR este organizat de Asociația ARTIS.

Proiectul este rezultatul pasiunii studenților din Asociația Studenților Jurnaliști din Iași pentru cinematografia românească. Inițiat în 2010, continuat timp de nouă ani cu retrospective, invitați și parteneri din lumea cinematografiei, festivalul a ajuns să fie recunoscut la nivel național de instituțiile reprezentative din mediul cultural.  

Festivalul SFR este unicul de acest profil din țară, dedicat în exclusivitate filmului românesc și a reușit, de-a lungul anilor, să transforme capitala Moldovei într-un pol al cinematografiei românești. Din 2017, Iașul a devenit Țara Filmului Răsare, cu reședința numită #Cinefilia.

„Din 2010, ne place să promovăm filmul românesc din toate timpurile, iar personalitățile care au fost la festival de-a lungul timpului ne confirmă faptul că inițiativa noastră contează, că publicul vrea să vadă film românesc pe marele ecran și că putem merge cu încredere mai departe.” (echipa SFR)

Ediția a 9-a a festivalului Serile Filmului Românesc a atras peste 8.000 de spectatori la cele peste 30 de evenimente dedicate filmului românesc. În cele cinci zile de festival, Iașul a găzduit peste 60 de invitați din cinematografia românească, în cinci locații permanente (Piața Unirii, Ateneul din Iași, Amfiteatrul Palas, Casa de Cultură a Studenților, Tiki Village și Hala FiX).

RESURSE ON-LINE SFR

Facebook

Instagram

Youtube

Google+Site   

Detalii despre parteneri, aici.