ZIUA 3: Echipa filmului “Faci sau taci” a adunat peste 200 de spectatori la Tiki Village, pe malul lacului Veneția

Ileana Popovici și Ioana Pavelescu

Diversitatea programului din a treia zi de festival SFR a adus la un loc nostalgici ai filmului românesc, dar și iubitori de noutăți cinematografice. Filmul Osândaface parte din Secțiunea Centenar și a fost proiectat la Sala Teatru la CUB a Teatrului Național din Iași, în prezența Ioanei Pavelescu și a Ilenei Popovici.

La proiecția filmului Distanța dintre mine și mine a participat Dana Bunescu. A povestit publicului despre cum a lucrat la acest documentar, din rolul de co-autor. Invitata a spus că poetele Nina Casian și Magda Isanos merită un întreg serial, nu numai un documentar.

Proiecția filmului Faci sau taci (r: Iura Luncașu) s-a desfășurat pe malul lacului Veneția, la Tiki Village. Într-o atmosferă relaxantă, invitații au povestit cu publicul despre producția la care au lucrat și care i-a îmbogățit cu o experiență unică.

“E extrem de important să facem filme, dar și să ajungem la public. Când auzi un nume ca Sandra Izbașa, îți stârnește curiozitatea pentru cinema.” (Iura Luncașu)

“Mă bucur că fac parte din acest proiect, și pentru că am fost obișnuită și învățată să respect instrucțiunile în gimnastică, am urmat întocmai și instrucțiunile lui Iura Luncașu și a ieșit filmul acesta.” (Sandra Izbașa)

“Venind din lumea modeling-ului, e și o premieră pentru mine. E primul meu film și îi mulțumesc lui Iura Luncașu pentru că a avut ochi și pentru mine. Sper că de acum o să fie mai mult pentru mine.” (Cristina Visterneanu)

 “S-a legat o prietenie între noi toți, am fost o gașcă pe cinste. Ne-am distrat la acest film, deși majoritatea filmărilor au fost de noapte. Am întâmpinat și frig, dar am râs foarte mult.” (Ana Baniciu)

,,Eu am început colaborarea cu Iura Luncașu în urmă cu 15 ani. Primul meu casting l-am dat cu Iura, deși aveam legătură doar cu sportul. De atunci, am hotărât că vreau să fiu actor.” (Augustin Viziru)

Irina-Margareta Nistor: “Acesta este Secretul fericirii: să mergem la cinema”

Producția Secretul Fericirii  a adunat, la Amfiteatrul Palas, peste 100 de spectatori. Regizorul și actorul Vlad Zamfirescu a primit, din partea Irinei-Margareta Nistor, aprecieri: “Mulți actori au încercat și regia, dar ție chiar ți-a ieșit”. Ambasadorul SFR a mai adăugat că acesta este Secretul fericirii: să mergem la cinema.

Recitalul Florin Piersic…Pur și simplu! s-a desfășurat la Cinema Victoria și a adunat peste 1.000 de spectatori de toate vârstele. Spectacolul este propunerea Ateneului Național din Iași în cadrul Festivalului Serile Filmului Românesc, în cadrul căruia este partener cultural și co-organizator. Timp de peste trei ore, Florin Piersic a fost centrul atenției și a stârnit bucurie, lacrimi și emoție.

Cine-concertul marca Foley’Ala & Irina-Margareta Nistor a fost o premieră pentru Iași și a adunat la Ateneul din Iași peste 70 de spectatori. Materialul cinematografic păstrat din proiectul filmului documentar România Etnografică al lui Dem Demetrescu a fost prezentat ca o proiecție specială, însoțită de o altă premieră – Cine-concert Irina-Margareta Nistor & Foley’Ala.

Documentarul România etnografică, început ca un proiect cinematografic care urma să ilustreze atlasul cu același nume din 1938, nu a fost niciodată finalizat. S-au păstrat fragmente de material brut, care conțin animații și filmări documentare. Mulțumită eforturilor inițiatorului Adrian Buga de recuperare a operei lui Dem, cine-concertul include, sub forma unei colecții de material fragmentar prezentat în premieră, cu acompaniament muzical original, tot ceea ce s-a conservat din rolele de film ale lui Dem: animația materialului grafic din atlasul România etnografică, o versiune nefinalizată a desenului animat Capra cu trei iezi și o serie de filmări documentare cu caracter de studiu socio-economic și de promovare turistică a României.

SCurte și la FIX – scurtmetrajul Fără apărare (r: Andu Miron) a câștigat trofeul SFR 10, iar scurtmetrajul Taxi de Niro (r: Ionuț Lucian Rusu) a câștigat cel de-al doilea trofeu, oferit de Irina-Maragreta Nistor, pentru scenariu și rolul principal al taximetristului.

Au fost prezentate zece scurtmetraje în competiție și cinci în afara competiției. Invitat special a fost Ali Amir, actorul din Un pas în urma serafimilor, care acum a venit în postura de regizor de scurtmetraje.

Secțiunea a fost susținută de Strunga Winery & Negura, în colaborare cu Teatru FIX.

Festivalul SFR continuă până pe 16 iunie. Programul poate fi consultat aici: www.festivalsfr.ro/program.

Concert aniversar SFR cu Damian & Brothers

Concertul Aniversar 10 ani cu SFR va avea loc sâmbătă, 15 iunie, de la ora 23:00, la Tiki Village.

La un deceniu de #festivalSFR, Concertul Aniversar Damian & Brothers aduce la Iași ritmurile care au făcut înconjurul lumii. Centrul lumii lui Damian Drăghici va fi, pentru câteva ore bune, la Iași. Momentele de energie, sunet și ritmuri gypsy & folclor reorchestrat le vor fi dedicate marelui ecran și actorilor cinematografiei românești. Recitalul este gândit special, ca un concept cinematografic live, cu petrecere autentică mai ceva ca-n filme.

„Cine nu a fost încă la concertul lor, va avea o mare surpriză, demnă de Oscar! Ne-am dorit, încă de acum doi ani, să-l aducem la Iași pe unul dintre cei mai mari artiști ai genului, care duce numele României în străinătate, la case foarte mari. Damian Drăghici a fost din prima deschis propunerii noastre și a promis că Iașul va ține minte seara de la Tiki Village, demnă de 10 ani cu filmul românesc!”, precizează Andrei Giurgia, directorul SFR.

Artiștii vor interpreta exclusiv piese compuse și/sau reorchestrate de artistul Damian Drăghici, care formează repertoriul Damian & Brothers. Repertoriul trupei este format din melodii de petrecere cunoscute (Mona, Lizeanu, Sharaiman, Mama mea e florăreasa, Ileana, Ileana, etc.). Stilul abordat este o combinație de gypsy & folclor reorchestrat.

Invitațiile se găsesc la: Cafeneaua Piața Unirii, Tiki Bistro, Tiki Village. Invitația permite accesul la concert și film (Pup-o, mă!) și costă 50 de lei.

Mesajul video Damian & Brothers, aici.

Video cu prezentarea concertului marca Damian & Brothers.

RESURSE ON-LINE SFR

Facebook

Instagram

Youtube

Site  

Detalii despre parteneri, aici.

Tiki Village, 10 la distracție

Tiki Village

Un ecran pe marginea lacului Veneția din Iași, într-un loc în stil asiatic, inspirat de cultura amerindiană, unde te poți bucura de film românesc, făcând o plimbare în mijlocul naturii. Tiki Village este locul perfect pentru a te răcori cu o băutură, iar pe 14-16 iunie facem să fie o atmosferă filmică, demnă de cei 10 ani pe care îi împlinim.

Și dacă nu știai, Tiki, în cultura amerindiană înseamnă „primul om”, așa că fii și tu printre primii care prinde loc la filmele din festival.

Nu vor lipsi:

  • invitații speciali (regizori, actori)
  • filmele românești ale anului
  • comediile care au ținut prima pagină în 2018-2019
  • concertele românești memorabile
  • sesiunile de dialog cu invitații
  • fotografiile cu actorii preferați
  • cocktailurile speciale
  • răsăriturile filmice
  • spectacolele de stand-up comedy românesc

14 – 16 iunie 2019 se traduce așa: Serile Filmului Românesc de neuitat la Tiki Village!


Fă-ți agenda de festival. SFR aduce premiere și un concert aniversar la Tiki Village

Serile Filmului Românesc

Festivalul Serile Filmului Românesc aduce, la ediția aniversară de 10 ani, momentele filmice de neuitat pe plaja Tiki Village. Trei filme și un concert marca #SFR10 vă așteaptă la marginea lacului „Veneția” pe 14-16 iunie, în fața celui mai mare ecran în aer liber din zona Moldovei.

Vineri, 14 iunie, de la ora 21.00 – Faci sau Taci

Regizor: Iura Luncașu

Gen: Comedie

Durată: 98 minute

Distribuție: Augustin Viziru, Levent Sali, Cătălin Cazacu, Codin Maticiuc, Diana Dumitrescu, Sandra Izbaşa, Monica Bârlădeanu, Diana Dumitrescu, Horia Brenciu

Rating: AP 12

Comedia se instalează odată cu vizita unui oficial spaniol care îi pune în mare dificultate pe funcţionarii români. La „Hola, mamacita, Shakira, Pique” se rezumă tot vocabularul lor în spaniolă şi cam tot atâtea înţeleg ei din directivele oficialului. „Pornim în misiune, dar care-i aia?”

Noroc că există şi oameni competenţi care să se ocupe de intervenţia în forţă. O echipă de șase fete de la forţele speciale, miniştri, comisari, un şofer nedumerit, un infractor cu identitate ascunsă şi un funcţionar plin de pofte, cu toţii se pun în mişcare.

Sâmbătă, 15 iunie de la ora 21.00 – Pup-o, mă

Regizor: Camelia Popa

Gen: Comedie

Durată: 90 minute

Distribuție: Cosmin Seleși, Cătălina Grama, Alexandru Pop „Vărul Săndel”, Constantin Cotimanis

Rating: AP 12

Se spune că, de Ziua Lânii, flăcăul care reușește să pupe o mândră va rămâne cu ea toată viața. Trei ciobani, sătui de viața singuratică de la stână, încearcă din răsputeri să pupe două fete „de capitală”. Pare simplu? Nu este deloc! Ținuți din scurt de un baci obsedat de avere, ei își petrec această zi cu oile și câinele Bobiță. Când totul pare pierdut, două mândre își fac o apariție de zile mari.

Duminică, 16 iunie, de la ora 21.45 – Cap și pajură

Regizor: Nicolae Constantin Tănase

Gen: Dramă

Durată: 80 minute

Distribuție: Alex Călin, Iulia Ciochină, Florin Salam

Rating: N-15 (Nerecomandat sub 15 ani)

Cap și pajură, filmul regizat de Nicolae Constantin Tănase, îl aduce în prim-plan pe Laurențiu, un tânăr care în urma unui incident se lovește grav la cap și refuză tratamentul, pe motiv că îl așteaptă pe fratele mai mic, plecat la muncă în Germania, pentru a-i face o mărturisire. Filmul propune o privire intimă asupra ultimei zi din viața lui Laurențiu, acasă, încercând să recompună imaginea vieții sale, temerile și deciziile care au dus la acest deznodământ.

Sâmbătă, 15 iunie, ora 23.00 – Concert Aniversar SFR Damian Drăghici & Brothers

Concertul marca Damian Drăghici & Brothers este cireașa de pe tort a programului de la Tiki Village, care va fi transformat, în perioada SFR-ului, pe cel mai tare platou de vizionare a filmului românesc.

14 – 16 iunie 2019 se traduce așa: Serile Filmului Românesc de neuitat la Tiki Village!

SFR 2018: cifre și realizări

Premiere sold out, evenimente speciale și invitați de marcă la SFR 9

 

          Ediția a 9-a a festivalului Serile Filmului Românesc a atras peste 8.000 de spectatori la cele peste 30 de evenimente dedicate în exclusivitate filmului românesc. În cele cinci zile de festival, Iașul a găzduit peste 60 de invitați din cinematografia românească.

Continue reading “”