La Gomera, premieră la SFR Timișoara, cu peste 300 de spectatori

Festivalul SFR la Timișoara: Peste 300 de spectatori au văzut, în premieră, “La Gomera”

Dezbaterea despre balanța culturii – un pas necesar de dialog despre investiții pe termen lung

Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR) a avut inaugurarea la Timișoara, în incinta Iulius Town, vineri, 13 septembrie 2019. Irina-Margareta Nistor, Vlad Ivanov și Andrei Giurgia au precizat despre importanța unui festival de film pentru orașele României rămase fără cinematografe, în ciuda faptului că regizorii și actorii români obțin performanțe și recunoaștere internațională. “Ne-am dorit de la ediția a treia a festivalului SFR, să ajungem la Timișoara, dar pentru că nu avem o autostradă, ne-a fost mai greu să realizăm asta. Însă, acum, am reușit să facem o punte culturală între Iași și Timișoara. Organizarea unor festivaluri de film, nu doar românesc, vine ca un semnal de alarmă spre a investi în cinematografele și în cultura din România”,  a precizat Andrei Giurgia, Directorul SFR.

“Ne-am gândit să aducem în premieră, aici, la Timișoara și documentarul Maria, inima României. Este un documentar pentru care John Florescu a căutat materiale în toată lumea, iar în film putem auzi chiar vocea Reginei Maria”, a precizat  Irina-Margareta Nistor, Ambasador SFR. 

Gala de deschidere cu premiera națională “La Gomera” – peste 300 de timișoreni au văzut filmul și au stat la un dialog cu echipa filmului 

Premiera celui mai așteptat film românesc al momentului, “La Gomera”, regizat de Corneliu Porumboiu, a avut loc în prezența a peste 300 de timișoreni. La seara de gală au participat regizorul Corneliu Porumboiu, actorii Vlad Ivanov, Rodica Lazăr, Julieta Szönyi. După film, a urmat un dialog cu publicul despre film, producție și despre abordarea comunicării prin fluierături – El Silbo.  

De asemenea, actrița Julieta Szönyi a povestit despre tinerețea petrecută în cinematografie, cu un gust amar. “A fost o mare bucurie să joc în film. Corneliu Porumboiu știe ce să ceară, cum să ceară și să obțină ce vrea”, a subliniat actrița. 

Dezbatere SFR Timișoara: Balanța culturii în România

“Spunea Serghei Loznitsa că el face filme pentru că are de spus ceva. Noi, actorii, nu facem teatru sau filme stând cu toții într-o sufragerie mare, spunând că suntem buni. Nu, noi facem teatru și filme pentru public, pentru feedback. Nu există bucurie mai mare pentru un actor decât, la sfârșitul spectacolului – nu neapărat aplauzele, ci oameni care stau în sală, buimăciți total de ceea ce s-a întâmplat pe scenă. Eu, însumi, ca actor, am pățit, stând în sală – am trăit această senzație absolut fantastică. Nu m-am ridicat jumătate de oră după ce am văzut spectacolul Gaudeamus, de la operă al lui Lev Dodin. Am simțit că am luat parte la un miracol. Pentru asta facem teatru și film, de asta se numește comunitate. Altfel, ne-am face cu toții călugări, ne-am duce în munți, am fi o țară de chilii. Nu, trăim în comunitate și comunitatea înseamnă comunicare. Cultura e o formă de comunicare, o formă de a-ți intra cineva în suflet cu o idee, cu o emoție, de a te transforma continuu, de a nu sta mereu într-un loc așa și a bălti sub tine, cu toate lucrurile din sufletul tău. Era în Nikos Kazantzakis, în Raport către El Greco, ceva foarte frumos: <Ce contează este drumul către vârful muntelui, dacă vom ajunge sau nu, este numai treaba lui Dumnezeu. Drumul este treaba noastră aici, pe pământ>”, a spus actorul Vlad Ivanov

Simona Neumann (Președinta Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021) a povestit despre planurile și proiectele pentru care timișorenii ar trebui să se implice, dar și despre bugete, finanțări și birocrație, precizând că este una dintre cele mai mari probleme la lansarea proiectelor culturale. 

Ada Lupu (Directorul Teatrului Național “Mihai Eminescu” Timișoara) a povestit despre bugetul instituției de cultură, despre provocări și despre importanța înțelegerii faptului că de la educație pornește un anumit atașament față de teatru, film sau altă formă de cultură. De altfel, ca noutate, teatrul timișorean va avea primul proiect de translare a spectacolelor, apropo de era tehnologiei și a digitalului. 

Irina-Margareta Nistor (Ambasador SFR) a moderat dezbaterea, precizând despre importanța unei idei care să fie susținută, în care să creadă cei ce îi dau viață ca proiect cultural, așa cum festivalul SFR a crescut, dintre studenți, ajungând un proiect bun de exportat și în afara Iașului.

Andrei Giurgia (Directorul SFR) a precizat, pe scurt, despre tot efortul pe care trebuie să-l depui, ca organizator de evenimente culturale, pentru a trece de birocrație și pentru a te putea concentra pe definirea produsului, implementarea și promovarea acestuia, tocmai pentru a face parte din identitatea culturală a unui oraș. 

Autoglobus – transportatorul oficial al festivalului SFR Timișoara

Invitații primei ediții a festivalului Serile Filmului Românesc (SFR) la Timișoara vor fi întâmpinați la Aeroportul din Timișoara cu mașinile oferite de Autoglobus Timișoara. “Au fost foarte prompți și au răspuns solicitării noastre, în ediția-pilot a festivalului SFR. Ne ajută foarte mult să fim pe mâini bune pe drumuri festivaliere în inima Banatului. Considerăm această colaborare ca pe o promisiune că trebuie să revenim cu edițiile următoare”, precizează Andreea Cehan, Coordonator Logistică SFR.

Despre Autoglobus

Cu o tradiţie de peste 39 de ani în domeniul auto și un portofoliu de peste 40.000 de clienţi fizici și juridici, Autoglobus Timișoara și-a extins și îmbunătăţit în permanenţă activitatea pentru a răspunde cerințelor clienţilor și a oferi servicii de specialitate de cea mai înaltă calitate.

Istoria Autoglobus

“Suntem continuatorii unei tradiții de peste 39 de ani în furnizarea de servicii de specialitate auto, funcționând sub diverse nume juridice din iulie 1980: Dacia Service, Oltcit Service, Centrul Auto IATSA 2, Auto Cardo, și în prezent Autoglobus. În acest timp am reprezentat cu succes mai mulți constructori de automobile: Dacia, Oltcit, Daewoo, Mazda sau Saab. Astăzi avem onoarea să reprezentăm producătorii Chevrolet, Citroen, Dacia, Iveco, Renault și Opel”, transmit reprezentanții Autoglobus pe site-ul oficial.

Autoglobus este firmă auditată și autorizată RAR pentru executarea de lucrări mecanice, electrice și de caroserie, pentru majoritatea mărcilor auto existente în circulație în România.

Actrița Laura Vasiliu vine la SFR Timișoara| Va fi vocea lui France Gall într-un spectacol-lectură unic

Păpușa de sunete: France Gall

Spectacol-lectură cu muzică live și proiecții video

Laura Vasiliu – actriță/ France Gall

Irina Margareta Nistor – Vocea Filmelor/ Prezentatoarea TV

Maria Petrescu – oboi

Radu Rădescu – scenariu, concept, visuals

În 1965, France Gall câștiga concursul Eurovision cu prima piesă pop din istoria competiției, Poupée de cire, poupée de son, scrisă de Serge Gainsbourg, pentru a cărei melodie compozitorul s-a inspirat din tema părții a patra a Sonatei pentru pian op. 2 nr. 1 de Beethoven. Pornind de la această idee, spectacolul-lectură Păpușa de sunete își țese fundamentul muzical, pe întreg parcursul său, pe reinterpretarea acestei teme, dar și a altor piese din repertoriul solistei France Gall, prin care oboiul devine partenerul de dialog al protagonistei, punctând prin comentarii sonore momentele esențiale pe care le străbate personajul de-a lungul narațiunii. 

Laura Vasiliu

Laura Vasiliu, binecunoscută publicului mai ales din filmul 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile al regizorului Cristian Mungiu, este actriţă a Teatrului Nottara. Născută la Piatra-Neamţ, a absolvit Secţia de actorie a Facultăţii de Teatru din cadrul UNATC Bucureşti, la clasa profesoarei Olga Tudorache. Studiile de licenţă le-a completat cu un masterat în arta actorului. A fost parte din echipa Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște (2003-2014).

A jucat un rol extraordinar (rolul Găbiţei) în filmul 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, regizat de Cristian Mungiu şi premiat în 2007 la Cannes cu Palme d’Or și premiul FIPRESCI, dar şi pentru Cel mai bun film la festivalurile internaționale de film de la Stockholm și San Sebastian, precum și de Academia Europeană de Film. Rolul i-a adus popularitatea atât în spaţiul românesc, cât şi în cel internaţional. Alături de Anamaria Marinca, a primit premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalului Internaţional de Film de la Palm Springs, California, ediţia a XIX-a, și Premiul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film FIPRESCI. De asemenea, a fost laureată a Galei Premiilor Gopo și UCIN pentru Cel mai bun rol secundar feminin, acordat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Centrul Naţional al Cinematografiei din România.

O întâlnim pe Laura Vasiliu la spectacolul-lectură Păpușa de sunete – France Gall, produs de Radu Rădescu, alături de Irina-Margareta Nistor și Maria Petrescu.

13-15 septembrie: prima ediție SFR la Timișoara |©powered by Iulius Town|

Festivalul SFR: ediție inaugurală la Timișoara

Timișorenii vor avea parte de o premieră națională așteptată: LA GOMERA

Serile Filmului Românesc (SFR), desfășurat și organizat de zece ediții la Iași, are ediția inaugurală la Timișoara. Organizat de ARTIS și Iulius Town, festivalul aduce nume importante din cinematografia românească în inima Timișoarei, în perioada 13-15 septembrie 2019. 

“Iulius Town cu I de la Iași și T de la Timișoara, cu un program regal, cu vedete autohtone, care au ajuns la Cannes și Hollywood, vă oferă un weekend variat și colorat, care nu trebuie ratat!”, spune Irina-Margareta Nistor, Ambasadorul Festivalului SFR. 

“Ne-am dorit de foarte mult timp să ajungem la Timișoara, iar această colaborare cu Iulius Town vine în urma unei colaborări de succes de ani de zile cu Iulius Group – partenerii festivalului inițiat și organizat la Iași de un deceniu. Vom avea trei zile și trei nopți pline de întâlniri speciale, filme și o premieră românească foarte așteptată. Vrem ca ediția-pilot să fie de bun augur pentru următoarele ediții”, precizează Andrei Giurgia, Directorul Festivalului SFR.

„Iulius Town devine inima Timișoarei, astfel, un festival că Serile Filmului Românesc întregește momentele de lansare și de apropiere față de timișoreni. Ne-am convins, încă de la colaborarea cu festivalul la Iași, care are loc şi în ansamblul mixt Palas, că filmul deschide lumi și dialoguri de care avem nevoie. Practic, în aceste zile, aducem împreună numele mari ale cinematografiei, filmele cele mai așteptate și dialogul. Am integrat Festivalul SFR în cel mai mare proiect urban din ultimii ani de la Timișoara, convinşi că locurile se însuflețesc prin oameni și inițiativă”, au declarat reprezentanţii Iulius Town.

Invitatul special al primei ediții de SFR la Timișoara este actorul Vlad Ivanov, care joacă în filmul La Gomera, regizat de Corneliu Porumboiu.

Succesul în lumea cinematografiei i-a adus roluri în peste 30 de filme.

Vlad Ivanov are cinci premii Gopo:

  • Cel mai bun actor într-un rol principal (Un pas în urma serafimilor, 2018);
  • Cel mai bun actor într-un rol secundar (Câini, 2017);
  • Cel mai bun actor într-un rol secundar (Poziția copilului, 2014);
  • Cel mai bun actor într-un rol secundar (Polițist, adjectiv, 2010);
  • Cel mai bun actor într-un rol secundar (4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, 2008).

De asemenea, Vlad Ivanov are Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor în rol secundar, pentru rolul Doctorul în spectacolul „Un duel”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, anul 2010.

În 2015, a câștigat Premiului pentru Cel mai bun actor în rol principal pentru rolurile Vang / Shu / Femeia în spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, la Teatrul Bulandra, Bucureşti.

“Vin din nou, cu mare drag, la Timișoara. De data aceasta, la invitația minunatei echipe de la Serile Filmului Românesc. Vin să prezint La Gomera, în regia lui Corneliu Porumboiu, film prezent în competiția oficială de la Cannes, și alte filme românești. Iubesc echipa de la Serile Filmului Românesc, pentru că sunt pasionați, profesioniști și iubesc filmul. De aceea, vă invit să-i cunoașteti. Vă invit între 13 și 15 septembrie la Iulius Town, să ne bucurăm împreună de proiecțiile filmelor și de discuțiile de după. Vă aștept cu mult drag”, spune actorul Vlad Ivanov, invitatul special al ediției.

Ce poți vedea la SFR la Timișoara

SFR – Timișoara, Ediția I, Iulius Town

13-15 septembrie 2019

Vineri, 13 septembrie 2019 

  • Ora 13.00 – Conferință de presă – Lansarea oficială a Festivalului SFR Timișoara, ediția I

Participă: Irina-Margareta Nistor (ambasador SFR), Vlad Ivanov (actor), Nicolae Pepene (directorul Muzeului Județean de Istorie din Brașov), reprezentant Iulius Town, Andrei Giurgia (director SFR)

  • Ora 14.30 – Vernisajul expoziției: Regina Maria – Ambasador irezistibil al istoriei și artei populare românești

Loc: Iulius Gardens

Prezintă: Nicolae Pepene

  • Ora 17.00 – Dezbatere: Balanța culturii în România

Loc: Cărturești, Iulius Town

Participă: Irina-Margareta Nistor (ambasador SFR), Vlad Ivanov (actor), Nicolae Pepene (directorul Muzeului Județean de Istorie din Brașov) și personalități din Timișoara

Prezintă: Andrei Giurgia (director SFR)

  • Ora 21.00 – Gala de deschidere – proiecție film: La Gomera (regia Corneliu Porumboiu) – Premieră națională

Invitați: Vlad Ivanov (actor), Rodica Lazăr (actriță), Julieta Szönyi (actriță), Corneliu Porumboiu (regizor)

Prezintă: Irina-Margareta Nistor, Ambasador SFR

Loc: Iulius Gardens

Sâmbătă, 14 septembrie 2019

  • Ora 19.30 – Păpușa de sunete: France Gall – Spectacol lectură cu muzică live și proiecții multimedia

Cu: Laura Vasiliu, Irina-Margareta Nistor, Maria Petrescu, Radu Rădescu

Loc: Iulius Gardens

  • Ora 21.30 – Proiecție film: Maria, inima României (regia Trevor Poots)

Invitat: Dan Drăghicescu (producător)

Prezintă: Irina-Margareta Nistor, Ambasador SFR

Loc: Iulius Gardens

Duminică, 15 septembrie 2019

  • Ora 20.00 – Gala de închidere – Spectacolul Declarație de drag… de film

*muzică, poezie, interacțiune cu publicul 

Invitat: Adrian Păduraru (actor)

  • Ora 21.00 – Proiecție film: Moromeții 2 (regia Stere Gulea)

Prezintă: Irina-Margareta Nistor, Ambasador SFR

Intrarea la evenimente este liberă, în limita locurilor disponibile.

DESPRE SFR 

Festivalul SFR este organizat de Asociația ARTIS.

Proiectul este rezultatul pasiunii studenților din Asociația Studenților Jurnaliști din Iași pentru cinematografia românească. Inițiat în 2010, continuat timp de nouă ani cu retrospective, invitați și parteneri din lumea cinematografiei, festivalul a ajuns să fie recunoscut la nivel național de instituțiile reprezentative din mediul cultural.  

Festivalul SFR este unicul de acest profil din țară, dedicat în exclusivitate filmului românesc și a reușit, de-a lungul anilor, să transforme capitala Moldovei într-un pol al cinematografiei românești. Din 2017, Iașul a devenit Țara Filmului Răsare, cu reședința numită #Cinefilia. 

„Din 2010, ne place să promovăm filmul românesc din toate timpurile, iar personalitățile care au fost la festival de-a lungul timpului ne confirmă faptul că inițiativa noastră contează, că publicul vrea să vadă film românesc pe marele ecran și că putem merge cu încredere mai departe.” (echipa SFR)

Organizat de: ARTIS & Iulius Town Timișoara

RESURSE ONLINE SFR

Facebook: https://www.facebook.com/serilefilmuluiromanesc 

Instagram: https://www.instagram.com/serilefilmuluiromanesc/ 

Youtube: Serile Filmului Românesc

Site: www.festivalsfr.ro 

Partener media oficial: Europa FM

Parteneri media: Radio România Timișoara, Agerpres, Cinemaraton, Observator Cultural, MovieNews.ro, Radio România Cultural, All About Romanian Cinema, Gold FM